Arbori și arbuști meliferi

 

 

.flori de tei

.Arborii și arbuștii din pădurile țării noastre, în afară de valoarea lor forestieră, constituie o resursă importantă de nectar și polen.
.Pădurile din țara noastră se împart în: foioase, mixte (foioase și conifere) și conifere.
.Pădurile foioase formate din amestecuri de arbori și arbuști sunt cele mai bogate în vegetație meliferă. Aici albinele au un cules aproape uniform și de lungă durată, care începe din primăvară și ține până în vară. La aprecierea pădurilor din punct de vedere melifer, totdeauna trebuie să ținem seama că pădurea oferă un cules cu atât mai abundent cu cât are o vegetație mai variată. Stabilind perioada de înflorire, durata înfloririi, intensitatea, capacitatea meliferă, se poate elabora un plan de valorificare a acestor bogății naturale inepuizabile.

  Pădurile mixte sunt de asemenea bogate în plante melifere. Ele sunt cu atât mai bogate cu cât în amestecul lor predomină speciile de plante foioase. Aici albinele culeg nectarul și polenul nu numai de pe florile de arbori și arbuști, dar și de pe vegetația erbacee, între care sunt foarte multe plante melifere de mare valoare, mai ales în poieni. Pădurile de conifere sunt cele mai puțin melifere; în țara noastră se găsesc la altitudini mari. Albinele adună de pe esențe forestiere conifere numai polen în cantități restrânse și când nu găsesc alte surse de hrană. Acest cules se limitează la lunile de primăvară. În afară de aceasta, în unii ani, albinele adună de pe conifere miere de mană.

.

.Vegetația erbacee din pădurile de conifere este de asemenea puțin meliferă. în regiunea de munte, cele mai favorabile condiții pentru stupărit le oferă amestecul între molid, brad și fag. Cantitățile mari de polen pe care le oferă molidul constituie un factor favorabil pentru dezvoltarea familiilor de albine.
.Cercetând succesiunea înfloririi speciilor forestiere comparativ cu perioadele de cules cunoscute în apicultură, constatăm că alunul, aninul, salcia, ulmul, plopul, frasinul, arțarul american, cornul, călinul alb, mesteacănul, porumbarul, paltinul de câmp, părul pădureț, carpenul, mărul pădureț, mălinul etc., oferă culesurile cele mai timpurii. în regiunea dealurilor și de câmpie înaltă, gorunetele reprezintă o bună sursă meliferă prin compoziția lor, a subarboretului și mai ales prin bogăția și varietatea păturii ierboase. Sunt mult mai frecventate de albine, atât pentru polen cât și îndeosebi pentru nectar, speciile de arbori și arbuști ca: ulmul, arțarul, teiul, alunul, păducelul, măceșul, jugastrul, precum și plantele erbacee ca: salvia, vinarița, fragii etc.
.Gorunetele de silvostepă semnalat în podișul Moldovei și gorunetele cu arbori pitici acidofili semnalat în Transilvania și sudul Moldovei oferă, de asemenea, o bază meliferă destul de bogată. în aceste păduri, deși pătura erbacee meliferă este mai săracă, se întâlnesc numeroși arbuști meliferi ca păducelul, cornul, afinul, coacăzul, iarba neagră, coacăzul de munte.
.Regiunile de câmpie cu pădurile de stejar, zăvoaiele și salcâmul oferă cea mai bogată bază meliferă. Tipurile de arborete mai răspândite și mai importante pentru apicultură sunt descrise în continuare.
-   Ștejăretele de câmpie înaltă și ștejăretele de luncă, precum și șleaurile, destul de răspândite în țară, sunt compuse pe lângă specia de bază, stejarul, din specii melifere de arbori și arbuști, diseminate în etajul superior și predominante în al doilea etaj, și subarboret ca ulmul de câmp, ulmul pufos, teiul alb, teiul argintiu, frasinul comun, arinul negru, plopul alb, salcia albă, arțarul de timp, arțarul tătărăsc, părul sălbatic, mărul de pădure, păducelul, sângerul, salcâmul galben în Banat.
.Pătura erbacee este deosebit de bogată (toporași, lăcrămioare etc.).
-   Pădurile de plop și salcie din lunci și zăvoaie, însumând peste 200 000 ha, constituie surse importante de nectar și polen pentru apicultură. în regiunea de câmpie, în luncile râurilor și în partea inferioară a dealurilor sunt larg răspândite zăvoaiele de plop alb, plop negru și salcie, formând amestecuri între ele sau cu alte specii melifere valoroase ca: aninul alb, ulmul de timp, hibrid, ulmul foios, arțarul de timp, mărul de pădure, iar dintre arbuști păducelul, măcrișul, murul, cornul etc. Alunul și arinul înfloresc foarte timpuriu, într-o perioadă în care condițiile atmosferice sunt în general puțin favorabile.
.În perioada culesului de primăvară și timpuriu de vară (1 mai - 15 iunie) înfloresc speciile de stejar, jugastrul, paltinul de munte, castanul porcesc, nucul, dârmoxul, caragana, salba moale, cireșul păsăresc, arțarul tătărăsc, păducelul, sângerul. pațachina (crușin), salcâmul, lemnul câinesc, glădicea, scumpia, sălcioara, dracila (crușețea), cenușarul, călinul, teiul cu frunza mare, oțetarul, catalpa, castanul comestibil, teiul pucios (cu frunza mică) etc. Între 15-31 iulie speciile forestiere care oferă nectar sunt teiul alb și salcâmul japonez. Dintre speciile forestiere, pațachina înflorește continuu, din primăvară până la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie.
.Indiferent de abaterile de la starea normală, din cele arătate, apare evident faptul că majoritatea speciilor de interes apicol corespund primelor perioade de cules (cules timpuriu și cules de primăvară și timpuriu de vară). În perioada corespunzătoare culesului timpuriu înfloresc îndeosebi speciile forestiere polinifere. Între speciile de mare interes pentru apicultură nu înfloresc timpuriu decât paltinul de timp și carpenul; speciile de interes mediu sunt însă ceva mai bine reprezentate. Majoritatea plantelor forestiere care reprezintă o importanță mare pentru apicultură înfloresc însă în perioada culesului de primăvară și timpuriu de vară. În perioada culesului de vară, teiul alb prezintă cea mai mare importanță, iar în perioada culesului de toamnă aportul speciilor forestiere este aproape inexistent.

 

.Pentru fiecare arbore și arbust melifer am detaliat în continuare aspecte legate de varietate, perioada de înflorire și capacitate sa meliferă:

 

. Salcâmul salcam alb thumb Salcâmul alb (Robinia pseudacacia)
salcam galben thumb Salcâmul galben (Laburnum anagyroides)
. Teiul tei fluturesc thumb Teiul cu frunza mare (fluturesc) (Tilia platyphyllos)
tei pucios thumb Teiul cu frunza mică (pucios) (Tilia cordata Mill.)
tei argintiu tb Teiul argintiu ( teiul alb) (Tilia tomentosa)
. Arțarul - Paltinul - Jugastrul artar american thumb Arțarul american (arțarul-de-cenușă) (Acer negundo)
artar tatarasc thumb Arțarul tătărăsc (glădișul) (Acer tataricum)
paltin de camp thumb Arțarul alb/Paltinul de câmp (Acer platanoides)
artar de zahar thumb Arțarul de zahăr (arțarul/paltinul argintiu) (Acer saccharinum)
paltin de munte thumb Paltinul de munte (Acer pseudoplatanus)
jugastru thumb Jugastrul (Acer campestre)
Jugastru de Banat thumb Jugastrul de Banat (Acer monspessulanum)
. Salcia salcie capreasca thumb Salcia căprească (Salix caprea)
salcia zaloaga thumb Salcia zăloagă (Salix cinerea L.)
salcia frageda thumb Salcia fragedă (Salix fragilis L.)
mlaja thumb Mlaja (Salix viminalis L.)
salcia plangatoare tb Salcia pletoasă/plângătoare (Salix babylonica)
salcia alba thumb Salcia (răchita) albă (Salix alba)
salcia pitica thumb Salcia pitică (Salix reticulata L.)
salcioara thumb Sălcioară/Răchițică (Elaegnus angustifolia)
. Plopul plop Plopul (Populus L.)
. Ulmul - Velnișul ulmul thumb Ulmul (Ulmus) - Ulmus laevis
. Alunul alun Alunul (Corylus avellana)
. Aninul anin negru thumb Aninul negru (Alnus glutinoasa)
anin alb thumb Aninul alb (Anus incata)
. Nucul nuc thumb Nucul (Juglans regia L.)
. Ricinul ricin thumb Ricinul (Ricinus communis)
. Conifere brad thumb Brad (Abies)
molid thumb Molid (Picea abies L.)
pin thumb Pin (Pinus L.)
. Glădița gladita thumb Glădiță (Gleditschia triacanthos)
. Mojdreanul mojdrean thumb Mojdreanul (Fraxinus ornus)
. Frasinul frasin thumb Frasinul (Fraxinus excelsior L.)
. Stejarul stejar thumb Stejarul (Quercus robur)
. Cornul corn Cornul (Cornus mas)
. Porumbarul porumbar thumb Porumbarul (Prunus spinosa)
. Corcodușul corcodus thumb Corcodușul (Prunus cerasifera sin. P. divaricata)
. Prunul prun thumb Prunul (Prunus domestica)
. Mărul măr Mărul (Malus domestica)
. Părul păr Părul (Pyrus comunis)
. Cireșul cireș Cireșul (Prunus avium)
. Vișinul vișin Vișinul (Prunus cerasus)
. Caisul cais Caisul (Prunus armeniaca sin. Armeniaca vulgaris Lam.)
. Piersicul piersic thumb Piersicul (Prunus persica)
. Oțetarul otetarul thumb Oțetarul (cenușarul) (Rhus typhina/ Rhus hirta)
. Castanul castan sălbatic Castanul sălbatic (Aesculus hippocastanum)
castan comestibil thumb Castanul comestibil (Castanea sativa sin. Castanea vesca Gaertn.)
. Lemnul câinesc lemn cainesc thumb Lemnul câinesc (Ligustrum vulgare)
. Caprifoiul caprifoi thumb Caprifoiul (Lonicera caprifolium L. / japonica)
. Crușinul crusin tb Crușinul (Rhamnus frangula)
. Călinul calin thumb Călinul (Viburnum opulus.)
. Păducelul paducel Păducelul (Crataegus monogyna)
. Zmeurul zmeur Zmeurul (Rubus idaeus)
. Agrișul agrij Agrișul (Ribes uvacrispa L.)
. Murul mur thumb Murul (Rubus fructicosus)
. Afinul afin thumb Afinul (Vaccinium myrtillus)
. Smârdar smardar thumb Smârdar (Rhododendron kotschyi syn. Rh. myrtifolium)
. Iarba neagră iarba neagra thumb Iarba neagră (Calluna vulgaris)
. Trâmbița piticului trambita piticului thumb Trâmbița piticului (Campsis radicans)


. Salcâmul alb.

Dintre arboretul de pădure, o deosebită importanță prezintă salcâmul alb. Primele plantații de salcâm s-au făcut la Băilești, regiunea Oltenia, în jurul anului 1852. Pe suprafețe mari, plantații au fost făcute în județele Ialomița, Brăila și sudul Olteniei prin 1862. Salcâmul este întrebuințat la fixarea nisipurilor zburătoare, consolidarea terenurilor accidentate, pentru umplerea golurilor din păduri, pentru refacerea arboretelor de antestepă. Salcâmul cuprinde la noi în țară 11 varietăți cu răspândire și valoare meliferă diferită.

Robinia pseudocacia var. vulgaris ocupă circa 100 000 ha, din care 75 819 ha aparțin fondului forestier, plus o suprafață însemnată dar izolată, prin comune și sate, printre care și în Câmpia dunăreană. Zona unde plantațiile de salcâm sunt mai compacte este sudul Olteniei. Pornind din dreptul Ostrovului și continuând până la Turnu-Măgurele pe o lungime de 200 km și o lățime de 3-30 km (în medie 10 km) se întind dune de nisipuri. Pădurea de aici are foarte mare importanță pentru dezvoltarea apiculturii noastre. Îîn afară de aceste plantații masive, salcâmul este răspândit în jumătatea de sud a Munteniei, în lungul Dunării până la nord de Galați. Înaintarea salcâmului și în alte regiuni ale țării este oprită de altitudine și climă. De la 200 m altitudine, salcâmul începe să se rărească și devine sporadic către 400 m altitudine.
.În diferite plantații salcâmul constituie specia principală, fiind foarte răspândit. Salcâmul se crește la noi în țară pentru atingerea a două obiective: cerințele silviculturii și cele ale agriculturii. Pe baza aprecierii valorii forestiere și a determinării valorii melifere în crearea formelor noi de salcâm cu valoare economică mai mare, trebuie urmărită obținerea soiurilor caracterizate prin creșterea rapidă, masă mare lemnoasă, trunchi înalt și drept, coroană strânsă, înflorire târzie, foarte abundentă, producție mare de nectar și concentrație ridicată de zahăr. Din punct de vedere apicol interesează realizarea unor producții mari de miere de salcâm, ceea ce este posibil prin mărirea perioadei de înflorire.
.Producția de miere la hectar, stabilită prin cercetări făcute în țara noastră, este de 1365 kg pentru păduri și 643 kg pentru plantațiile tinere.
. Salcâmul galben înflorește în lunile mai-iunie timp de 14-20 zile. După datele literaturii de specialitate, producția de miere în condiții favorabile poate ajunge până la 350 kg la ha. Mierea este transparentă, solidificată capătă culoarea albă, cu cristale de mărime mijlocie, fără nici un miros și cu gust plăcut, asemănător cu mierea de salcâm alb. Este foarte rezistent la secetă și geruri.
. Teiul. În țara noastră, teiul este un arbore răspândit în pădurile din vest, est și sud. După datele publicate în literatura de specialitate, masivele de tei din pădurile noastre ocupă o suprafață de 54 102 ha, din care numai 40 208 ha sunt trecute de vârsta de 20 ani, vârstă de la care începe înflorirea utilă pentru apicultură. Din această suprafață, cea. 35 000 ha sunt trecute de 40 ani, vârsta când teiul începe să producă mai multe flori și să secrete nectar mai abundent. În păduri se găsește foarte rar în masive pure, crescând de obicei în amestec cu alte specii forestiere (arborete de stejar, gorun, ulm, frasin, corn, alun, arțar, jugastru etc). În compunerea acestor arborete, teiul reprezintă proporții variate, între 10 și 30% Și mai rar 50-90%, cum de exemplu se poate găsi în Dobrogea de nord (Babadag, Isaccea, Niculițel, Tulcea), care în totalitatea lui ocupă o suprafață de peste 15 000 ha. În general, teiul poate ajunge până. la vârsta de 200-250 ani.
Speciile de tei care se întâlnesc mai frecvent în țara noastră sunt:
1. teiul cu frunza mare (fluturesc);

2. teiul cu frunza mică (pucios);

3. teiul argintiu sau teiul alb.

Prima specie care înflorește este teiul cu frunza mare, urmează teiul pucios la 10-16 zile și apoi la 20-22 zile față de teiul cu frunza mare, înflorește teiul argintiu.
Durata de înflorire a celor trei specii luate împreună este în medie de 30 zile.
Masivul de tei din Moldova este cel mai important, pentru că asigură culesuri constante, dând posibilitatea realizării unor producții mari de miere. Cele 15343 ha (din totalul de 19000 ha) valorificabile din regiunea Iași sunt folosite de apicultori numai parțial.
Masivul de tei din Banat totalizează o suprafață de 11600 ha (tei 5754 ha), teișuri întinse aflându-se la Reșița, Oravița, Lipova, Deta, Bozovici, Moldova nouă etc.
Teiul din Banat este puțin valorificat, pentru că stupăritul pastoral se practică doar la masivul Ramna (raionul Reșița) și în Orșova.
în regiunea București, cele mai mari masive (5456 ha de tei, din cea. 3100 ha valorificabile) sunt în jurul Snagovului (masivul Lipia, Bojdoni, Ciofliceni), la sud de București (Mihai Bravu, Comana, Călugăreni), lângă Titu (Vânătorii Mici, Cernica, Căscioarele, Cosoba-Rîioasă etc.).
Toate soiurile de tei din țara noastră sunt melifere, dar sunt și ani în care - mai ales teii din pădurile situate în regiunile de stepă - nu secretă nectar. Cea mai răspândită specie de tei este teiul alb, care înflorește în iunie și este cel mai căutat de albine. Uneori secreția este atât de mare încât în lumina soarelui nectarul apare ca o picătură de rouă. Pe anterele florilor se găsește puțin polen, fapt pentru care ele nici nu sunt cercetate de albine. Doar în lipsa nectarului albinele adună și polen. Florile sunt mici, de culoare galbenă-verzuie, cu o aromă caracteristică ce se răspândește departe.
Determinările făcute în țara noastră prin metoda spălării florilor, privind producția de nectar a teiului, au arătat urmă­toarele: cantitatea de miere produsă la hectar este de 940 kg la teiul argintiu și 460 kg la teiul pucios.
. Teiul pucios (roșu, de deal) cu frunze mici, pe fața de deasupra de o colorație verde-închis, cu florile mărunte, albe-gălbui și mirositoare, cu fructele ca niște mărgelușe ruginii, înflorește în iunie-iulie.
Teiul secretă cea mai mare cantitate de nectar pe timp cald, după ploaie. Înflorirea teiului la șes durează 14-16 zile, câteodată se prelungește până la 20 zile. Începutul înfloririi și al culesului depinde de caracterul localității; pe versante sudice, teiul înflorește mai devreme decât pe cele nordice; pe locurile joase, mai târziu decât pe cele mai ridicate. Când vara este caldă, teiul înflorește mai devreme decât dacă este răcoroasă. S-a observat că secreția de nectar la tei este mai abundentă dimineața și seara. În țara noastră, teiul înflorește la un interval de cea. 20-25 zile după înflorirea salcâmului. Spre deosebire de salcâm, culesul de tei este de durată mai lungă, în special în pădurile formate din mai multe varietăți. În ceea ce privește secreția de nectar, teiul este capricios. Acolo unde factorii locali favorizează o mai mare umiditate a aerului, secreția de nectar se menține, așa cum se întâmplă în nordul Dobrogei și în regiunile limitrofe, unde teiul dă producții aproape constante în fiecare an. Culesuri slabe în unii ani sau lipsa culesului sunt din cauza condițiilor de timp neprielnice primăvara, când se formează mugurii florali și mai ales dacă timpul este neprielnic în timpul înfloritului. Dacă teiul înflorește pe timp ploios, nectarul este diluat, dacă nu complet spălat din cauza florilor care sunt deschise. Culesul de tei nu este întotdeauna asigurat, chiar când înfloritul este foarte bogat, din cauza slabei secreții a nectarului. Intensitatea înfloririi variază la tei de la un an la altul. De asemenea, precipitațiile atmosferice din anul precedent determină cantitatea florilor și a nectarului în anul respectiv. Aceasta constituie așa-numita periodicitate a teiului. Ca la oricare altă specie, și la tei s-a constatat că după o înflorire abundentă urmează o alta mai puțin intensă. Un pericol mare pentru tei îl constituie înghețurile de primăvară, când sunt distruși mugurii florali. La fel, ploaia sau frigul în timpul înfloririi compromit culesul. După constatările făcute de cercetători și apicultorii, în afară de condițiile atmosferice, o influență mare asupra secreției de nectar o au și condițiile de creștere a teiului, varietatea lui, poziția ramurilor înflorite față de coroană, solul, relieful, desimea plantației etc. Astfel, teiul crescut în zona de cernoziom are o secreție de nectar mai abundentă (27,5 mg la o floare) decât teiul crescut pe sol argilos (22,43 mg). Teiul cu frunza mare produce mai mult. nectar (11,5 mg) decât cel cu frunza mică (7,46 mg). Teiului îi priește mai mult în locurile deschise decât în locurile umbrite; crescut în defrișări de păduri (în al doilea an de la defrișare) secreția de nectar a fost de 11,54 mg față de 4,37 mg cât a dat în locuri umbrite. Așezarea florii în coroană este un alt element ce condiționează producția de nectar. Pe timp de secetă florile îndreptate spre nord dau mai mult nectar (7,5 mg) decât cele așezate spre sud (6,4 mg). Situația se inversează însă după o ploaie când dau mai mult nectar (10,6 mg) florile îndreptate spre sud decât cele îndreptate spre nord (6,00 mg).
. Arțari (acerine). În țara noastră se găsesc următoarele specii de arțari:
1. în flora spontană din păduri, păltinișul de câmp, jugastrul, arțarul tătărăsc (glădișul), paltinul de munte, jugastrul de Banat; toate aceste specii prezintă mai multe varietăți și forme; 2. arțarii exotici aclimatizați: arțarul american, arțarul alb cu frunze de frasin și arțarul de zahăr (paltinul, arțarul argintiu).
.Paltinul de câmp, jugastrul și arțarul tătărăsc trăiesc de obicei prin pădurile de amestec de foioase (stejar, gorun, fag), prin poieni, tufișuri, la margine de păduri din regiunea de dealuri și de câmpie. Arțarul tătărăsc se întinde mai mult spre câmpie, iar în pădurile de conifere rășinoase se găsește paltinul de munte. Prezența lor face să se îmbunătățească componența pădurilor ridicând astfel valoarea economică. Diferite specii de arțari se deosebesc mult una de alta din punct de vedere al răspândirii lor, al factorilor ecologici, precum și al valorii lor melifere. Acerineele au talia diferită: astfel, paltinul de câmp atinge înălțimea de 25 m, jugastrul de 10 -15 m, arțarul tătăresc de 10 m, paltinul de munte 30 m, arțarul american cu înălțimea de 10 - 15 m și în fine paltinul argintiu până la 20 m. Aceste două specii din urmă se cultivă ca arbori ornamentali de-a lungul șoselelor, în parcuri, spații verzi etc.
Arțarii cer un sol mai afânat și fertil (mai ales paltinul de câmp), multă căldură, umiditate moderată și nu se dezvoltă bine pe solurile nisipoase.
Arțarii înfloresc cu 8 - 10 zile mai devreme decât salcâmul și formează, pe lângă nectar, cantități însemnate de polen.
. Paltinul de câmp oferă nectar și polen. La noi înfloritul începe de la 1 aprilie până la 5 mai. înflorește înainte de înfrunzire. O familie de albine puternică, bine dezvoltată, poate culege între 4 - 8 kg miere, iar producția la ha este de 200 kg. Datorită cantității însemnate de nectar ce o au florile, acest arbore este considerat printre cele mai importante plante melifere de primăvară. Înflorirea timpurie a arțarului nu îngăduie însă albinelor să depoziteze întreaga cantitate de miere, deoarece este folosită în mare măsură pentru hrana lor după perioada de iernare.
. Jugastrul produce nectar și polen. Înfloritul începe la 10 aprilie până la 15 mai, o dată cu înfrunzirea sau după aceasta. Florile de jugastru secretă nectar de calitate superioară și în cantități însemnate. Literatura de specialitate menționează faptul că la 1 ha de plantație pură se pot obține până la 1000 kg miere. In unele locuri, cantitatea de nectar secretată este atât de mare încât se poate spune că albinele inundă cuibul cu miere.
. Arțarul tătărăsc este de asemenea nectaro-polinifer. Înfloritul începe între 1 și 31 mai, după înfrunzire. Această specie dă o miere de calitate superioară, însă produce mai slab, încât de obicei nu prea este cercetată de albine, atunci când în raza de zbor a albinelor există alte flori mai bune producătoare de nectar. În condițiile țării noastre pare a fi cel mai melifer dintre toate speciile de arțari, cu o producție maximă de 1000 kg miere la ha.
. Paltinul de munte este nectaro-polinifer. Înfloritul începe după regiune, între 25 aprilie și 1 iunie, după înfrunzire. Nectarul secretat de paltin este în cantitate mică, însă prezintă avantajul că secreția se face pe orice vreme, astfel că albinele au asigurat un cules permanent în timpul înfloritului. Mierea este foarte aromată.
. Arțarul american este important prin culesul abundent de polen (de culoare brună), primăvara timpuriu. Florile apar în lunile martie-mai, înainte de înfrunzire.
. Paltinul argintiu este nectaro-polinifer, fiind foarte mult cercetat de albine pentru nectar. Florile apar în martie-aprilie, în unele regiuni chiar și în februarie, cu mult înainte de înfrunzire.

. În general, în ce privește importanța acerineelor pentru apicultură, s-a considerat ca aceste specii nu secretă nectar atât de abundent încât să se poată recolta miere-marfă; ele sunt importante numai pentru dezvoltarea familiilor de albine primăvara timpuriu, pregătindu-le astfel pentru culesul principal.
. Sălciile

cresc sub formă de arbori (sau subarbori de 0,5 - 6 m), ajung chiar la 30 m înălțime și trăiesc până la cca. 100 ani. În țara noastră salcia căprească este răspândită pretutindeni în afară de Dobrogea. Se întâlnește mai rar în regiunea de câmpie; dimpotrivă salcia zăloagă este mai răspândită de la câmpie până în munți și mai ales în bălțile Dunării și în Deltă.
. Salcia căprească

- care este și cea mai meliferă, este un arbust care poate ajunge până la o înălțime de 9 m. Amenții (mâțișorii) apar înainte de înfrunzire în luna martie-aprilie. Florile mascule (amenții) sunt așezate pe indivizi separați. Salcia fragedă, mlaja, salcia pletoasă, prezintă forme de arbori, iar salcia căprească, răchita albă, salcia pitică sunt arbuști. Mierea provenită de la salcie este de calitate bună și de culoare galbenă-aurie, se solidifică în cristale mici ca o cremă. Producția de miere medie este de 150 kg la ha.
. Sălcioara

Nu este pretențioasă față de sol și este rezistentă la secetă. Înflorește în mai-iunie, începând de la vârsta de 4 ani și oferă albinelor nectar și polen.
. Plopul

Începe înflorirea timpuriu primăvara, iar florile mascule și cele femele sunt așezate pe arbori separați. Plopul negru secretă o materie cleioasă, care este adunată de albine folosind-o la formarea propolisului.

 

Alți arbori și arbuști

 

. Ulmul, ca și Velnișul, este un arbore înalt, care trăiește până la 100-150 ani. Înflorește înaintea înfrunzirii în aprilie-mai. În primăverile prielnice apiculturii, albinele cercetează arborii de ulm și adună nectarul, polenul și cleiul. Pe arborii de ulm găsesc adăpostul multe specii de insecte care elimină o cantitate mare de excremente din care se formează mierea de mană de origine animală.

. Alunul comun este un arbust înalt, ajungând până la 5 m. Înflorește înainte de înfrunzire. Amenții masculi apar încă de cu toamnă. Se desfac primăvara devreme, iar vântul împrăștie praful galben alcătuit din grăunciorii de polen.

Cantitatea de polen pe care o produce alunul diferă de la an la an, fiind mai mare atunci când nu este secetă. Crește bine în solurile argilo-nisipoase, formează tufișuri întinse în regiunile de deal și coline, pe marginea pădurilor și în defrișări. Alunul are o mare importanță meliferă. Polenul său este bogat în vitamine și oferă albinelor hrană timpurie, deoarece înflorește în februarie-martie. Se recomandă colectarea polenului de alun. În acest scop se iau crenguțe cu amenți bărbătești desfăcuți care se scutură pe site. Se cerne, se usucă și se păstrează în borcane ermetic închise și se administrează albinelor în amestec cu miere sau sirop de zahăr.
. Aninul negru ajunge până la 28 m înălțime, are o scoarță cenușie la început iar mai târziu devine brună-negricioasă.
. Aninul alb, mai puțin înalt decât aninul negru (22 m), are o scoarță de culoare cenușie-argintie, înflorirea la aninul negru are loc în luna martie, iar la aninul alb la sfârșitul lui martie și în luna aprilie. Ambele specii cresc spontan, dar uneori se găsesc și cultivate (aninul negru). Zona de răspândire a aninului negru este mai ales în nordul țării. Se găsește de asemenea în Lunca Dunării și în Deltă. Este un arbore care se dezvoltă foarte repede și din această cauză se folosește în împădurirea terenurilor umede. Zona de vegetație a aninului alb începe de pe dealurile mai înalte și urcă până la mijlocul munților, formând aninișuri de-a lungul văilor și pâraielor. Este răspândit în pădurile de fag, uneori se amestecă chiar cu molizii. Aninul alb este folosit pentru fixarea terenurilor în regiunile de coastă. Din punct de vedere melifer, ambele specii oferă albinelor polen de bună calitate și în cantități însemnate. Se recomandă ca să se strângă amenții bărbătești, care se trec prin sită și se usucă.
. Nucul și ricinul produc cantități însemnate de polen.
. Coniferele produc cantități mari de polen, însă albinele adună polenul numai de la un număr restrâns de arboret. Mai des ele adună mierea de mană de pe unele specii de brad și molid. Lichidul dulceag emanat de cetina rășinoaselor este de aseme­nea adunat de către albine.

. Glădicea este un arbore ce se cultivă mai mult în stepă, ca o plantă decorativă și pentru garduri vii; nu este pretențioasă față de sol și îi place căldura. Are o mulțime de flori mici, verzui, care secretă abundent nectarul și este foarte mult cercetată de albine. Înflorește după salcâmul alb și durează până la culesul de tei (iunie). Producția de miere este de cea. 250 kg/ha, mierea este aromată și plăcută la gust.
. Mojdreanul este un arbore pitic care se întâlnește mai ales în regiunile Oltenia, Banat și Dobrogea. înflorește în lunile aprilie-mai, furnizând un cules bun chiar în perioada dintre pomi și salcâm. Producția de nectar este evaluată la 100 kg/ha.
. Frasinul înflorește în aprilie sau mai, mult înaintea înfrunzirii. Florile formează inflorescențe, sunt de culoare violet-închis, aparent aproape negru. Are flori mascule și femele pe același individ. În timpul înfloritului oferă albinelor mult polen și foarte puțin nectar.
. Stejarul este răspândit larg în pădurile noastre. În apicultură stejarul este cunoscut ca o plantă poliniferă, însă în unii ani, când condițiile meteorologice sunt prielnice, albinele culeg și nectar. Înflorește primăvara timpuriu.

. Cornul

este un arbust sau arbore care formează tufișuri la marginea pădurilor din regiunea de câmpie sau coline, cu soluri calcaroase. Înflorește pe la sfârșitul lui februarie-martie și oferă albinelor cantități însemnate de nectar și polen.

. Porumbarul este arbust înalt de cca. 2 m. Înflorește în luna aprilie-mai înainte de înfrunzire, oferă albinelor cu predilecție polen și puțin nectar. În anii cu condiții meteorologice prielnice apiculturii, producția de miere poate ajunge până la maximum 20 kg la hectar.
. Corcodușul este un arbust care înflorește în martie-aprilie, înainte sau după înfrunzire. Oferă albinelor nectar și polen. Producția de miere este de aproximativ 40 kg la ha.
. Prunul, mărul, părul, cireșul și vișinul sălbatic sunt arbori care se întâlnesc în pădurile de foioase amestecate și oferă albinelor în aprilie-mai mult nectar și polen. Producția medie de miere este de cea. 20-30 kg la hectar.
. Oțetarul (cenușarul) este un arbore spontan sau cultivat, de 20 - 30 m. Îînflorește pe la sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie, emanând un miros puternic și neplăcut; oferă albinelor nectar și polen, dând o miere de calitate destul de bună, care se distinge printr-o aromă asemănătoare vinului muscat (busuioc), printr-o culoare verzuie-deschis (chihlimbarie) și limpede. Unii apicultori o folosesc chiar pentru îmbunătățirea mierii lipsite de aromă. Producția de miere este de 300 kg/ha.
. Castanul sălbatic

înflorește din aprilie și până în cursul lunii mai, înaintea salcâmului, oferind albinelor o cantitate destul de însemnată de nectar și polen. Mierea de castan este lichidă, apoasă (subțire), transparentă și de obicei incoloră. Uneori capătă o culoare puțin gălbuie. Nu se recomandă să fie lăsată pentru iernat, întrucât se cristalizează ușor.

. Castanul comestibil .În regiunile Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș și Argeș se află păduri de castani comestibil. Aceste păduri ocupă suprafețe de 20 - 30 ha. Castanul înflorește de obicei începând din 14 iunie și durează până la sfârșitul lunii, imediat după încetarea înfloririi salcâmului de la altitudini mari. Înfloritul durează 10 - 15 zile și oferă albinelor un cules de nectar și polen. La stupăritul pastoral în anii prielnici apiculturii se realizează câte 5 - 7 kg miere-marfă, la care se adaugă câte 10 - 15 kg miere de rezervă în faguri și 3 - 4 faguri clădiți în familie. Mierea de castan are un gust plăcut și puțin amărui, nu cristalizează ușor și este bună pentru iernarea albinelor.
. Lemnul câinesc. Înflorește începând din luna mai până în iulie. Oferă albinelor mult nectar, de asemenea polen. Mierea are un gust amărui. Sunt și soiuri de lemn câinesc care înfloresc o lună, două mai târziu. În perioada înfloririi s-a observat uneori pieirea în masă a albinelor atât în stupină cât și direct pe florile lemnului câinesc. Nu este pretențios față de sol.
. Caprifolium este un arbust târâtor. Florile emană un parfum puternic mai ales către seară. Înflorește în iunie, fiind o bună plantă meliferă.
. Crușinul este un arbust care se întâlnește adeseori în păduri în solurile bogate în apă și bine umbrite. În afară de nectar oferă albinelor mult polen. Înflorește toată vara, începând din mai până în august, iar în anii favorabili apiculturii asigură familiilor de albine rezerve suficiente de miere. Înflorește aproximativ cu 3 săptămâni după terminarea înfloririi livezilor de pomi fructiferi și oferă albinelor mult nectar. Mierea nu se îngroașă, rămâne fluidă și nu se solidifică. Este foarte bun pentru garduri vii. Nu trebuie să fie plantat lângă lanurile de ovăz fiind gazdă bună pentru ciupercile de rugină.
. Călinul este un arbust care ajunge până la 3-4 m înălțime, înflorește începând din luna iunie. Oferă albinelor mult nectar și polen. Secretă mai mult nectar în locurile cu umiditate abundentă.
. Păducelul

Înflorește abundent în lunile mai-iunie, stimulând dezvoltarea familiilor de albine în vederea culesului principal.
. Zmeurul

este un arbust spontan și cultivat, care crește în luminișurile pădurilor de munte și în stepă. Înflorește în iunie-iulie timp de 20 - 25 zile. În regiunile de stepă durata înfloririi este mai scurtă. Când timpul este prielnic, în luminișurile de pădure bogate în zmeur se pot obține zilnic sporuri de 2 - 4 kg. Cu cât relieful este mai variat, cu atât mai mare este diferența dintre epocile de înflorire ale zmeurului și cu atât culesul durează mai mult. Zmeurul secretă așa de mult nectar că albinele nu pot cerceta mai mult decât 2 - 4 flori într-un zbor, pe când la alte plante frecvența este de 10 - 30. Albinele culeg nectarul zmeurului la orice oră din zi. Chiar în timpul ploilor liniștite și calde, albinele nu-și încetează culesul. După observațiile apicultorilor, de la 1 ha de zmeur albinele pot recolta 4-6 kg miere pe zi și peste 100 kg în toată perioada înfloririi. Determinările făcute de S.C.A.S. au arătat că producția de miere la hectar este de cea. 50 kg. Mierea de zmeuriș este de culoare roșcată-gălbuie și foarte gustoasă.
. Agrișul este un arbust spontan și cultivat, foarte răspândit.

Înflorește începând cu sfârșitul lunii aprilie până în mai și oferă albinelor nectar și polen. Înfloritul durează de la 10 până la 20 zile. Dacă timpul este prielnic, de pe 1 ha de agriș albinele pot obține cel mult 35-40 kg de miere.

. Murul este un arbust înrudit cu zmeurul și are fructe negre, începe înfloritul în luna mai și durează până la sfârșitul lunii septembrie. Este considerat plantă meliferă destul de bună, deoarece oferă albinelor mult nectar și polen timp destul de îndelungat. Producția de miere este de 20-25 kg la ha. Mierea are aspectul plăcut și ușor aromat. Mierea este de culoare deschisă, transparentă și numai temporar capătă culoare galbenă.
. Afinul crește în pădurile de rășinoase și înflorește în mai-iunie, în locuri semi umbrite producția de nectar este mai abun­dentă. Oferă albinelor cantități însemnate de nectar. După datele literaturii apicole, culesul ajunge până la 2,5 kg pe zi de familie de albine puternică.
. Smârdar. Înflorește în iunie și este un arbust nectarifer. Mierea are un gust neplăcut; fiind consumată ca atare, provoacă dureri de cap, vomitări, amețeală și intoxicații. Pentru a fi aptă de consum, mierea trebuie să fie în prealabil fiartă.
. Iarba neagră este un semiarbust ce se întâlnește prin pădurile de conifere. Înflorește foarte abundent începând din iunie până toamna târziu și oferă albinelor mult nectar. Mierea de la iarba neagră, cu toate că este aromată, este de culoare închisă, galbenă-închis sau roșiatică. Are un gust astringent, chiar amar, foarte vâscoasă; se cristalizează anevoie. Extragerea mierii se face cu greu, fagurii trebuind să fie în prealabil încălziți. Producția desișurilor de iarbă neagră este de cca. 200 kg miere la ha.

Pomi fructiferi

. Prin marea extindere și variabilitate a speciilor pomicole, precum și prin înfloritul timpuriu eșalonat, primăvara, într-o perioadă în care flora meliferă este slab reprezentată, plantațiile de pomi fructiferi (livezile) ocupă un loc de frunte prin bogatul cules de întreținere pe care-l furnizează albinelor. În regiunile cu plantații masive și în anii favorabili, de la pomii fructiferi se pot obține și producții de miere (5-8 kg/familie), când familiile realizează zilnic sporuri cuprinse între 1 și 4 kg.

. Înflorirea pomilor fructifer se declanșează atunci când suma gradelor de temperatură, peste 0°C, înregistrate de la desprimăvărare (apariția primilor ghiocei) este peste 20°C și respectiv când temperatura aerului atinge 10-12°C, caisul având însă nevoie de o sumă de grade mai mare, de 250°C.
. Secreția cea mai abundentă de nectar are loc între orele 7 și 11, după care, aceasta scade treptat, concomitent cu frecvența și intensitatea de vi­zitare a albinelor până în jurul orelor 15-17 când încetează complet.

. Mierea obținută de la pomi este de culoare deschisă, devenind argintie la o ușoară cristalizare, cu o aromă fină de migdal și un gust plăcut.

 

. Cele mai importante specii pomicole cultivate care prezintă interes pentru apicultură, sunt: cireșul, vișinul, părul, mărul, prunul, caisul și piersicul.

. Cireșul (Cerasus avium Munch.)

este o specie meliferă foarte bine vizitată de albine care produce nectar, polen și clei. În condiții favorabile se realizează chiar 36-40kg miere la hectar, însă aproape întreaga cantitate de miere este folosită ca și hrană pentru creșterea puietului. În luna mai, albinele adună de pe frunzele cireșului mierea de mană, pe care o elimină afidele (aphis cerani), insecte parazite, producătoare de secreții dulci.

. Vișinul (Cerasus vulgaris Mill.),

înflorește în luna aprilie, durata înflorii fiind de 10 zile. Este mai puțin melifer decât cireșul. Plantarea în livezi a acestei specii trebuie făcută din diferite varietăți pentru a asigura o polenizare mai bună. De pe 1ha de livadă de vișin se pot obține 30-35kg miere.

. Caisul (Armeniaca vulgaris Lam. -sălbatic: zarzăr) și piersicul (Persica vulgaris Mill.)

prezintă importanță meliferă nu atât prin cantitatea de nectar secretat cât prin faptul că că sunt specii pomicole cu înflorire timpurie, oferind albinelor nectar și polent într-o perioadă în care necesatea de hrană pentru dezvoltarea cuibului este foarte mare (martie-aprilie). Producția de miere variază între 20 și 40 kg la hectar.
. Mărul (Malus silvestris var. domestica Mill.)

este o specie mult apreciată atât pentru nectarul produs, cât, mai ales, pentru înalta sa valoare poleniferă. Importanța sa crește și datorită faptului că prezintă cea mai mare extindere, ocupând suprafețe foarte mari din România. Producția de miere se estimează a fi cuprinsă între 30 și 42 kg la hectar (cel mai frecvent 33,8kg). Mierea este de culoare galbenă, cu o aromă foarte plăcută și se zaharisește curând după extragere. Înfloritul, dacă plantația este din mai multe soiuri, se prelungește din aprilie până în iunie.
. Părul (Pirus sativa Lam. et DC.)

este o specie pomicolă cu valoare meliferă mai mică, atât datorită răspândirii sale limitate, cât și a cantității de nectar secretat. Înflorește din aprilie și până la începutul lunii mai. Durata înfloririi florilor separate este de 5-7 zile, iar a întregului pom 10-14 zile. Oferă albinelor atât nectar cât și polen. Nectarul se usucă repede. Părul pădureț produce mai mult nectar și este mai bine cercetat de albine. Fructificarea începe la vârsta de 6-9 ani. Produce la hectar cca.10-12 kg miere.
. Prunul (Prunus domestica L.),

o altă specie pomicolă cu mare importanță apicolă, atât datorită răspândirii sale (de la câmpie pânî îin zona dealurilor subcarpatice și uneori până la poalele munților), cât și a capacității melifere, este un arbore fructifer din grupa sâmburoaselor, care prezintă un număr mare de varietăți și forme (peste 2000 de soiuri de prun, la începutul acestui secol, la noi cele mai importante fiind Rivers timpuriu, Tuleu timpuriu, Tuleu gras, Stanley, Centenar, Gras ameliorat, Vinete românești, Vinete de Italia, Valor, Centenar, Dâmbovița, Ialomița, Pescăruș, Record, D'Agen 707, Anna Spath, Diana, Carpatin, Silvia și Minerva.). Atât soiurile cât și hibrizii produc importante cantități de nectar și polen.

prima pagină api-manual

arbori si arbusti plantemelifere sus

 

pom înflorit piersic