Trântorii în lumea stupului

“Muştele caută o rană, albinele flori, oamenii buni calităţi, cei de pe treapta cea mai de jos, defecte.”                                             Canakia   Până la ora actuală, creşterea mătcilor cunoaşte o dezvoltare mai amplă şi mai mult luată în seamă de apicultori, deşi creşterea trântorilor are o importanţă indiscutabilă, cu precădere, în obţinerea de rase, hibrizi, linii, de albine, de mare voloare. Raţionamentul prin care această castă a familiei de albine, trântorii, e considerată ca fiind nefolositoare şi păguboasă, e total nejustificat.
Calculele arată că 1000 de trântori consumă circa 1kg miere şi aproximativ 500g polen. Acest fapt este compensat prin obţinerea unui procent mare de reuşită în lucrările de înmulţire a familiilor de albine, dovedindu-se faptul că, o familie crescătoare de trântori produce o cantitate de miere cel puţin egală cu a familiilor cu un număr minim de trâtori. Calitatea genetică a trântorilor influenţează în mare măsură calitatea descendenţilor, de asemenea calitatea(descendenţilor) mătcii este influenţată în mare parte de numărul şi calitatea trântorilor cu care s-a împerecheat aceasta.Doar mătcile care în timpul zborurilor nupţiale şi-au umplut spermateca cu 5-7 milioane spermatozoizi,ating o durată de viaţă normală şi o pontă corespunzătoare. Tendinţa de creştere a trântorilor se instalează din ce mai mult odată cu vârsta mătcii, mătcile neputând fi flosite pentru a creşte trântori inainte de prima lor iernare (nu e o regula absolută). Pentru a obţine un număr mai mare de ouă din care să rezulte trântori, matca virgină se anesteziază timp de 15-20 minute cu dioxid de carbon, la vârsta de 5-6 zile de la naştere,operaţiunea repetându-se după 24 de ore. Matca virgină va depune ouă de trântor la vârsta de 12-14 zile.De asemenea coloniile fără matcă îngrijesc mai mult şi mai bine puietul de trântor decât cele cu mătci, construind celule de trântor în condiţii în care o falilie cu matcă nu ar construi (Free, 1957).Coloniile consangvinizate vor creşte foarte greu trântori. În cazul în care cantitatea de spermatozoizi înmagazinată în spermateca mătcii nu este suficientă, fie din cauza numărului prea mic de trântori,fie din cauza unui număr redus de zboruri de împerechere, albinele vor schimba aceste mătci înainte de vreme. Apariţia puietului de trântor în cadrul coloniei de albine este primul semn al apariţiei instinctului de perpetuare a speciei .După D. Allen (1958), la circa trei săptamâni de la apariţia primului puiet de trântor, apar în colonie primele botci cu ouă; apariţia primilor trântori diferă foarte mult de la un an la altul. Doar atunci când numărul de albine este suficent pentru a acoperi şi hrăni corespunzător puietul familiei, vor fi acceptate şi larvele de trântori. Coloniiile care cresc mai timpuriu (perioada infloririi salciei) puiet de trântor, sunt acele familii care au intrat la iernare puternice şi deţin un număr mare de albine doici.Un rol foarte important în creşterea puietului de albine şi implicit în creşterea puietului de trântor îl deţine polenul.Coloniile culeg cu atât mai mult polen cu cât puietul de crescut este mai numeros. Doar rezervele de polen aflate în imediata apropiere a puietului au o influenţă pozitivă asupra creşterii trântorilor. Numai o mică parte dintre trântorii eclozionaţi vor fi apţi pentru împerechere, o mare parte dintre aceştia pier în primele zile de viaţă, iar alţii nu vor ajunge niciodată la maturitate sexuală.
În cazul în care în unele familii au iernat trântori, chiar dacă sunt fertili, randamentul lor reproductiv e foarte scăzut, cantitatea de spermă ce o detin este e minimă. Se va evita obţinerea trântorilor din ouă depuse de albinele bezmetice, rezultatul fiind trântori mici, aceştia folosindu-se în însămânţarea artificială a mătcilor doar în cazul unui deficit de trântori de foarte bună calitate. Perioada propice, în care se construieşte cea mai mare parte a fagurilor cu celule de trântori este în lunile mai – iunie. Coloniile de albine care nu au faguri de trântori clădesc mai multe celule cu diametrul lărgit, crescând de cinci ori mai mult puiet de trântor decât familiile care au deja 1-2 faguri cu puiet (Free, 1975). Tot acelaşi autor precizează că, coloniile foarte mici, cu un număr aproximativ de 2000 albine nu cresc deloc trântori. Familiile de albine care se dezvoltă liber (nu se recoltează de la acestea mierea, nelimitându-se nici cantitatea de puiet, prin utilizarea gratiei Hanemann) cresc, după spusele lui D.Allen(1965), un număr de puiet de trântori egal cu 4,6% din totalul de puiet crescut de o familie în decursul unui an. Familiile ce cresc o cantitate mare de puiet de trântori nu produc cu mult mai puţin puiet de lucrătoare decât familiile care cresc puţini trântori. Coloniile cu mulţi trântori, deşi consumă o cantitate mai mare de hrană, lucrează mai bine, neexistând motiv de limitare a numarului de trântori doar de frica pierderilor de randament. Din cantitatea de puiet de trântor prezentă la un moment dat în familiile de albine, doar un sfert vor ecloziona, in situaţii foarte optimiste, cel mult jumătate (Free, 1976). În ceea ce priveşte diferenţele din punct de vedere anatomic, genetic şi fiziologic ale trântorului faţă de celelalte două caste ale familiei de albine, există unele particularităţi. Trântorii sunt partogenetici, provenind din ouă nefecundate, haploide (în unele cazuri şi diploide), cu un număr de 16 cromozomi, fapt ce se datorează mătcii, care în anumite condiţii, când oul se află în dreptul vezicii spermatice, nu eliberează sperma necesară fecundării oului. Partogeneza la albine a fost evidenţiată pentru prima dată de Dzierzon, în anul 1835. Maturitatea sexuală a trântorilor intervine la 12-15 zile de la eclozionare, testiculele se vor resorbi complet, cantitatea de spermă fiind depozitată în veziculele seminale (maturitatea sexuală deplină, la care trântorii dau un bun randament în procesul de reproducţie, este după 30 de zile de la naştere). Sunt situaţii în care şi după această perioadă, sunt trântori care nu devin virili, cauza fiind hrana primită de la albinele doici, care se pare nu hrănesc toate larvele de trântor cu acelaşi fel de lăptişor, unii dintre ei nebeneficiind de o cantitate necesară de polen şi de alte substanţe care nu sunt pe deplin identificate. De precizat că trântorii nu se pot hrăni cu polen, de asemenea nu pot consuma mierea căpăcită, ei nebeneficiind de armătura bucală a albinelor lucrătoare.Totodată ei nu pot participa la transformarea nectarului în miere, neavând glande care să producă invertaza. Doicile transmit , prin laptişorul secretat de glandele lor faringiene, trântorilor, caracterele mamei lor comune. Din cauza faptului că nu culeg polen, trântorii deţin pe corpul lor cantitatea cea mai scăzută de antibiotice, fiind astfel expuşi mult mai mult bolilor. Trântorii infestaţi cu Varroa sunt compromişi pentru reproducţie. (Apis cerana este o specie de albine recunoscută pentru rezistenţa ei faţă de Varroa Jacobsoni).
Trântorii la rândul lor, sub influenţa hrănirii lor de către doici, hrană ce le influenţează celulele sexuale, transmit descendenţilor calităţile ereditare ale albinelor doici deodată cu cele ale mătcii din care provin.Proporţiile mai mari în ceea ce priveşte cantitatea de polen dată de către doici trântorilor, are ca efect formarea spermatozoizilor. Dacă se întâmplă ca împerecherea mătcii să aibă loc în stup, 25% din totalul de puiet ,ce rezultă din ouăle depuse de matca cu pricina, va reprezenta trântori haploizi, adică trântori neviabili. Astfel, instinctual, actul împerecherii are loc înafara stupului. Nu cu mult timp în urmă, apicultorul argentinian Ricardo Garcia a reuşit împerecherea mătcii într-o cuşcă(cutie) cu dimensiunile de 80/100cm, echipată cu un ventilator şi un bec, încercandu-se creerea condiţiilor din timpul zborului de imperechere.Această metodă de împerechere asistată permite fecundarea mătcii la un cost mult inferior metodei insămânţării artificiale. După Mackensen şi Roberts(1948) ţinerea în captivitate a trântorilor (cuşcă) scurtează mult durata de viaţă a acestora, după 25 de zile mor în mare parte. Deşi percep matca de la distanţe apreciabile, nu o pot vedea, in timpul zborului , decât de la o distanţă de cel mult 1 m. Altitudinea de 1000 de m , după spusele cercetătorilor, nu reprezintă o barieră de netrecut, atât pentru trântori, cât si pentru mătci, în drumul lor spre nucleele de imperechere. În privinţa orientării, pe lângă organele de simţ, trântorii sunt ajutaţi de cantitatea de magnetită inmagazinată în corpul lor (aşa se explică de ce, până la varsta de 4 zile nu părăsesc stupul). După utilizarea substanţelor chimice în tratarea sau dezinfecţia stupilor s-a observat un număr mare de trântori sterili. Fluvalinatul şi cumafos (în componenţa Perizinului - medicament impotriva Varroa Jacobsoni) sunt doar două dintre substanţele în cauză. În creşterea trântorilor e de evitat folosirea acaricidelor şi folosirea fagurilor artificiali suspecţi, posibil contaminaţi cu substanţe chimice. Cu privire la încrucişarea între rase, încrucişarea între matcă Apis mellifera mellifera şi trântor Apis ligustica duce la obţinerea unor descendenţi rentabili, puţin agresivi. În schimb, dacă se încrucişează matcă Apis ligustica şi trântori Apis mellifera mellifera, descendenţii rezultaţi vor prezenta pe lângă un bun randament de cules, o agresivitate foarte accentuată.   Originea albinelor provenite din încrucişarea diferitelor rase de albine (Gilles Fert - L’elevage des reines - 2008):
Mellifera Ligustica Caucasica Mellifera  100% mellifera 100% mellifera   50% mellifera 50% ligustica 100% mellifera 50% mellifera 50% caucasica 100% mellifera Caucasica 50% caucasica 50% mellifera 100% caucasica 50% caucasica 50% ligustica 100% caucasica 100% caucasica 100% caucasica Ligustica 50% mellifera 50% ligustica 100% ligustica 100% ligustica 100% ligustica 50% ligustica 50% caucasica 100% ligustica Caucasica şi Ligustica 25% caucasica 25% ligustica 50% mellifera 50% caucasica 50% ligustica 25% caucasica 75% ligustica 50% caucasica 50% ligustica 75% caucasica 25% ligustica 50% caucasica 50% ligustica
Legenda: - albine lucrătoare - trântori.
Rezultatele împerecherii la albine
A - părinţii B - descendenţi(F1) XbXa- lucrătoare diploidă heterozigotă XbXc- lucrătoare diploidă heterozigotă Xa - trântor haploid Xc - trântor haploid XaXc- lucrătoare diploidă heterozigotă XcXc- trântor diploid homozigot
Trântorii diploizi homozigoţi(neviabili) XcXc reprezintă 25% din totalul indivizilor obţinuţi, larvele acestora sunt mâncate de albinele lucrătoare(larvele haploide homozigote deţin un feromon care trezeşte instinctul de canibalism în rândul albinelor culegătoare - acest fenomen fiind unul din rezultatul puietului lacunar). Probabilitatea de a rezulta trântori diploizi creşte dacă părinţii acelor trântori sunt “părinţi apropiaţi“(au ascendenţi comuni). O matcă de foarte bună calitate are nevoie, pentru a rezulta indivizii doriţi de apicultor, de trântori cu origine cunoscută, maturi sexual şi de preferinţă cât mai puri din punct de vedere genetic.
Bibliografie: Stupăritul nou- C. Hristea L’elevage des reines- Gilles Fert Albinele şi produsele lor- L.Mărghitaş Tehnologii apicole speciale- D.Dezmirean, L. Mărghitaş Les croisements et L’apiculture de Demain- Fratele Adam Apiculture- Pierre Jean-Proust. Sursă imagini:rukautestu.vin.bg.ac.yu, home.euphonynet.be, beekeeping.com.   Autor: Rareş Pintea, 23.01.2009.