Calitatea mătcii este un factor decisiv pentru obţinerea unor producţii ridicate. De aceea achiziţionarea sau creşterea în sistem propriu de mătci valoroase trebuie să fie prioritară pentru fiecare apicultor interesat să valorifice superior culesurile de producţie.

Pentru obţinerea mătcilor pot fi folosite mai multe metode: obţinerea şi folosirea mătcilor din roiurile naturale sau a botcilor din familiile orfane sau care îşi schimbă liniştit matca, folosirea cutiei Jenter, decuparea fagurilor cu ouă şi transvazarea larvelor.

Obţinerea şi folosirea mătcilor din roiurile naturale

Atunci când familia de albine roieşte, albinele lucrătoare construiesc numeroase botci de roire, în special pe marginile laterale şi de jos ale fagurilor. Botcile formate de albine în perioada frigurilor roitului pot fi folosite la obţinerea mătcilor tinere.

Astfel, pe măsura formării botcilor şi ajungerii lor la maturitate, acestea sunt tăiate cu o bucată de fagure cu o zi sau două înainte de eclozionarea mătcii (botcile mature, din care mătcile trebuie să eclozioneze în curând se recunosc după culoarea lor mai închisă şi după culoarea căpăcelului, care este mai deschis la culoare, cu aspect fibros şi ros parţial). Botca de roire se detaşează din fagure cu ajutorul unui cuţit ascuţit, preferabil încălzit, împreună cu o bucată de fagure lată de 1-1,5cm şi se altoieşte pe un fagure, clădit, mai închis la culoare,din care au ieşit câteva generaţii de puiet, de preferinţă cu puiet căpăcit şi coroniţă de miere în partea superioară , într-o familie orfană sau roi artificial nou înfiinţat.

Pentru a obţine botci de la o familie anume se poate folosi metoda intrării în frigurile roitului a acestei familii de la care se urmăreşte luararea botcilor. Pentru aceasta coloniei i se asigură primăvara devreme cele mai bune condiţii de dezvoltare, de creştere a unui număr mare de puiet şi albine tinere (hrană suficientă, cuib strâmtorat pe cât mai puţini faguri, pentru păstrarea unui regim termic adecvat, matcă de 1an, stup protejat de curenţii de aer). În a doua jumătate a primăverii (în luna mai), când familia este în plină dezvoltare, cu multe albine tinere, se sistează introducerea ramelor noi folosite la extinderea cuibului şi se ţine cuibul strâmtorat. Adiţional se întăreşte cu puiet căpăcit, gata de eclozionare. Surplusul de albine tinere, înghesuiala în stup, lipsa spaţiului de depozitare a mierii şi a celulelor goale necesare pontei mătcii vor determina familia de albine să intre în frigurile roitului şi să construiască un număr mare de botci pe care apoi apicultorul le poate folosi după necesităţi.

Din familia intrată în frigurile roitului pot fi luate botcile cu întreaga ramă, nemaifiind necesară tăierea lor, pentru formarea unui roi artificial, lăsându-se pe ramă doar o botcă sau două, bine crescute de albine, restul botcilor distrugându-se.

Din botcile de roire se pot obţine mătci cu abdomenul foarte bine dezvoltat şi prolifice însă sunt roitoare, ca şi familiile din care au fost crescute, caracterele ereditare moştenindu-se din generaţie în generaţie. De aceea folosirea acestora în înmulţire nu este recomandată, producţia de miere sau polen putând fi compromisă de intrarea în frigurile roitului a familiilor ce folosesc astfel de mătci.

Obţinerea mătcilor din botcile familiilor orfane

Atunci când îşi pierd matca în mod subit, pentru a-şi creşte o nouă matcă, albinele iau în creştere larve de vârstă tânără şi construiesc, de obicei pe mijlocul fagurilor, botci.

Mătcile care eclozionează din aceste botci au, de obicei, abdomenul triunghiular şi sunt mai mici decât mătcile provenite din botcile de roire. Albinele, atunci când îşi dau seama că au rămas fără regină, se neliniştesc, se panichează, şi hrănesc abundent larve alese din cuib, dar sunt luate în creştere şi larve de vârstă mai înaintată decât cea optimă pentru creşterea unei regine (mai mari de 12 ore). Din aceste larve se vor dezvolta mătci inferioare din punct de vedere al calităţilor urmărite (prolificitate, productivitate, etc.) care, având o vârstă mai mare atunci când au fost luate în creştere, vor ecloziona şi mai repede şi îşi vor omorî rivalele, adică mătcile cu vârsta potrivită, relativ de calitate.

Apicultorul poate să detaşeze cele mai frumoase botci de pe fagure, folosind un cuţit ascuţit şi să le altoiască pe alţi faguri din alte familii orfane sau nuclee sau să ia ramele pe care aceste botci apar şi să formeze roi artificiali, iar la familia orfană din care a prelevat botcile de salvare să lase doar o botcă, cea mai dezvoltată. Matca care va ieşi din această botcă va avea rezultate satisfăcătoare pentru un an, după care trebuie schimbată.

Obţinerea mătcilor din botcile de schimbare liniştită

Când matca este bătrână, epuizată sau când este mutilată în urma unui accident sau a intervenţiei apicultorului, albinele cresc maximum 2-3 botci, mari, pe partea centrală a fagurilor din care vor ieşi mătci de calitate. În lumea apicolă se consideră că aceste mătci, provenite din botci de schimbare liniştită, sunt cele mai bune. Apicultorul poate obţine botci de schimbare liniştă în trei faze:

1. Stabilirea familei sau a familiilor de albine recordiste cu calităţi biololgice şi productive deosebite.

2. Amputarea cu ajutorul unei forfecuţe a aripilor anterioare sau a unui picior din faţă a mătcii care trebuie schimbată din cauza vârstei înaintate, dar fără să se provoace rănirea sau strivirea unei alte părţi anatomice vitale (cap, torace, abdomen) astfel încât matca să-şi poată continua ouatul în condiţii normale.

Din cauza acestei infirmităţi aparente (matca nu se foloseşte de aripi pentru depunerea ouălor) albinele din familia respectivă hotărăsc înlocuirea ei prin schimbare liniştită. Ele construiesc 2-3 botci pe mijlocul fagurilor în care matca va depune ouă, silită de lucrătoare, apoi vor hrăni din abundenţă,cu lăptişor de matcă, larvele din aceste botci ca viitoarele mătci să beneficieze de condiţii optime de dezvoltare încă de la începutul creşterii.

3. La 10-12 zile de la amputare se face un control la care se urmăreşte prezenţa, numărul şi poziţia botcilor. Când botcile ajung la maturitate (12-14 zile) se procedează la scoaterea (decuparea) botcilor şi se formează tot atâţia roi câte botci sau rame cu botci sunt, la care se mai repartizează încă doi faguri cu puiet căpăcit, gata de eclozionare şi miere, din aceeaşi familie în care au crescut botcile, precum şi o ramă cu fagure artificial destinat clăditului.

Dacă dorim să producem în continuare botci crescute în condiţii de schimbare liniştită, lăsăm matca infimă mai departe în stupul său. Cuibul se completează cu 2-3 faguri clădiţi de la rezervă şi 2-3 faguri numai cu puiet căpăcit de la alte familii de albine . Conform aceluiaşi ciclu de 12-14 zile, situaţia se repetă, în cuib sunt 2-3 botci mature, aproape de eclozionare cu care se procedează la formarea roiurilor sau a nucleelor. Repetarea acestor operaţii se face până se obţine întregul necesar de mătci de care este nevoie pentru înlocuirea mătcilor necorespunzătoare şi pentru dezvoltarea efectivului de familii de albine din stupină. La ultimul ciclu, când nu se mai doreşte obţinerea de botci, în familia respectivă se lasă o ramă cu o botcă, urmând ca matca care eclozionează să o înlocuiască pe mama ei vârstnică şi infimă.

Roii astfel formaţi, cu mătci crescute prin schimbare liniştită, se stimulează din două în două zile cu câte 300-400g sirop de zahăr în concentraţie de 1:1 până ce matca începe să depună ouă. După ce roii cu mătci tinere şi-au dobândit autonomia necesară unei familii în dezvoltare, se procedează la unificarea familiilor ale căror mătci trebuie să fie înlocuite cu aceste mătci tinere, astfel:

Varianta 1. Într-o dimineaţă liniştită se înlătură din stup matca veche ce urmează să fie schimbată şi familia de albine se lasă în starea de orfanizare până către seară. Acest interval de timp permite dispariţia totală a orcărei urme de feromoni, ceea ce face ca populaţia familiei respective să accepte cu uşurinţă prezenţa altei mătci sau chiar să o prefere. Se procedează apoi la transvazarea ramelor cu faguri şi populaţia de albine din stupul organizat în familia-roi cu matcă tânără, intercalând, după încetarea zborului, între cele două grupe de rame un hrănitor cu 500g sirop de zahăr în concentraţie 1:1. În ziua următoare se scoate hrănitorul şi se apropie ramele transvazate de cele din familia primitoare.

Varianta 2. Treptat, zilnic, se iau în cursul dimineţii câte 1-2 rame cu puiet şi albina acoperitoare din familia cu matca veche ce trebuie înlocuită şi se introduce după ultima ramă din familia nouă cu matca tânără. În felul acesta culegătoarele (care sunt mai agresive şi acceptă mai greu matca nouă) se întorc în familia de la care au fost luate iar doicile, care sunt albine tinere, blânde, rămân să crească puietul de pe fagurii respectivi. Când familia care urmează să fie desfinţată prin unificare nu mai are decât 4-5 rame cu populaţie, tot în cursul dimineţii, se înlătură matca veche, epuizată, lăsându-se familia orfană până după-masa, seara, când se transvazează în familia primitoare după acelaşi procedeu ca în varianta 1.

Folosirea cutiei Jenter

Cutia Jenter este un dispozitiv format din mai multe piese din plastic, ce permite creşterea mătcilor în botci artificiale, din plastic, fără a mai fi necesară transvazarea larvelor, matca ouând direct în botcile fixate în bloc, în fâşia de plastic sub formă de fagure. Este o metodă bună, având în vedere că mătcile obţinute sunt de calitate, fiind obţinute devreme, ouăle fiind depuse direct de matcă în botci, însă este o metodă costisitoare de timp şi operaţii, fiind preferată mai puţin de producătorii de mătci în sistem comercial.

 

Decuparea fagurilor cu ouă

A doua zi după ce familia doică a fost pregătită (orfanizată, hrănită stimulativ cu sirop de zahăr şi turte proteice), din cuibul familiei de prăsilă (donatoare de ouă sau larve) se scoate un fagure ce conţine larve în celule de lucrătoare, în vârstă de 1-2 zile, care se duce într-o cameră încălzită. Pe o masă, cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit şi încălzit se taie fâşii de fagure, care să conţină fiecare câte un rând de celule. Pentru creşterea mătcilor se folosesc doar celulele din partea superioară şi de mijloc a fagurelui. Fâşiile de fagure se aşează pe masă şi fiecare se taie la jumătate din înălţimea celulelor. Apoi fâşiile se taie în bucăţi separate, astfel ca fiecare bucăţică de fagure să aibă o celulă cu larvă. Celula este lărgită la gură, mai apoi, cu un beţişor de lemn gros de 6mm, rotunjit la vârf, cu atenţie, fără a atinge şi răni larva. Apoi, cu ajutorul cerii topite, celulele se lipesc de suporturi în care se scufundă repede baza celulei. În cazul folosirii directe a botcilor se pot folosi diferite forme de suporturi (pene, coadă de rândunică, pătrate cu tije, etc). Pentru a pregăti fagurele în care se vor fixa suporturile cu celulele naturale retezate şi lipite cu ceară, este bine ca acest fagure să fie introdus în cuibul familiei doici câteva ore, ca să se încălzească (se poate folosi, în acest sens, şi o cameră bine încălzită), fixarea suporturilor cu botci făcându-se astfel mult mai uşor. Ei trebuie să fie mai închişi la culoare (în care s-au crescut câteva generaţii de puiet, să conţină predominant celule de lucrătoare şi să aibă în partea superioară o coroniţă de miere.

Celulelele cu larve se pot fixa pe suporturi triunghiulare (pene) din pacaj sau lemn construite din scânduri subţiri, lungi de 35mm, cu o grosime de până la 2mm, lăţimea la capătul unde se lipesc celulele de 15mm iar vârful ascuţit. Penele se înfing pe ambele feţe ale fagurelui în formă de zig-zag. Vârful ascuţit trebuie să ajungă în peretele din mijloc al fagurelui (foiţa artificială pe care s-a construit). Distanţa dintre pene este de 3mm iar dintre rânduri 5mm, astfel că pe o faţă de faguri se pot fixa 4 rânduri de 10-12 pene fiecare. Rama cu pene se aşează în mijlocul cuibului familiei doici, între două rame cu puiet căpăcit. Dacă există mai multe rame cu larve de mătci la creştere, între aceste rame se pun, intercalaţi, faguri cu puiet căpăcit.

Atunci când, în locul penelor, se recurge la fixarea celulelor de larve pe suporturi de lemn (25/25mm, cu grosimea de 5,25mm), lipirea se face ca şi pe penele triunghiulare. Suporturile se fixează pe 3-4 speteze de lemn care se introduc în rama de creştere pe nişte canale tăiate în corpul ramei, cu celulele îndreptate în jos. La o familie crescătoare se pot da între 40 şi 60 celule cu larve din care vor rezulta între 30-40 botci de bună calitate, botci care apoi se vor folosi după necesităţi (formare de nuclee, roi artificiali, recuperarea unei familii orfane, etc.).

Metoda are dezavantajul că fagurele clădit din care se taie fâşiile nu se mai recuperează.

Transvazarea larvelor

Această metodă este folosită, datorită eficienţei, rapidităţăţii şi bunelor rezultate obţinute în urma aplicării ei, în stupinele mari şi majoritatea crescătoriilor comerciale de mătci şi are două variante: mutarea larvelor în botci fără hrană larvară, lăptişor (transvazare uscată sau simplă) şi mutarea larvelor în botci în care există lăptişor (transvazare umedă sau dublă).

 

Pentru executarea lucrărilor este nevoie de rame de dimensiunea celor din cuib, cu lateralele groase (lăţimea de 20-30mm), prevăzute cu şanţuri în care vor intra şipcile cu botci. Acestea sunt prevăzute cu găuri în care vor intra picioruşele botcilor artificiale, suporţii pentru botci sau de care se vor lipi botcile confecţionate din ceară. Pe o şipcă de creştere se pot monta până la 14 botci. Într-o ramă de creştere se pot pune, la distanţe egale, 3 leaţuri cu botci. Distanţa dintre leaţuri (între 5 şi 8 cm) permite scoaterea şi introducerea acestora cu uşurinţă în rama de creştere şi îngăduie albinelor să clădească botcile fără a fi înghesuite.

Apicultorii care doresc să obţină doar câteva mătci pe an pot folosi botcile din ceară. Acestea se confecţionează în felul următor: ceara se topeşte într-un vas, pe aburi sau într-un vas înconjurat de apă foarte caldă, ca să nu se ardă, apoi, cu un şablon de lemn sau de sticlă, se trece la confecţionarea botcilor.

Şablonul se construieşte din lemn de tei strunjit, are o lungime de 10cm, unul din capete este uşor rotunjit şi puţin conic, având un diametru de 8,5mm. Pentru scurtarea timpului necesar confecţionării botcilor, pe un suport pot fi montate mai multe şabloane (beţişoare) de acest fel. Alături de vasul cu ceară topită se pune un vas cu apă rece în care se introduce vârful beţişorului, să se umezească, astfel că ceara nu va adera de şablon. După ce ceara s-a topit, se cufundă în ea vârful beţişorului, de 3-4 ori. De fiecare dată când se introduce beţişorul în ceară se scufundă din ce în ce mai la suprafaţă astfel ceara de pe beţişor se îngroaşă sub formă de cupă. Când stratul de ceară de pe beţişor este destul de gros se scoate afară din ceară, se introduce în apa rece ca ceara să se întărească şi, învârtind beţişorul între degete, se detaşează începutul botcii, cupa. Când s-au strâns mai multe cupe, se lipesc cu ceară topită de suporturile de botci din lemn care apoi se montează pe şipcile port-botci. Ramele cu şipci se introduc pentru 24 de ore în familia doică, între ramele cu puiet. Ţinerea ramelor cu botci din ceară în familia de creştere face ca albinele să modeleze şi să cureţe aceste potiraşe, să le pregătească pentru primirea larvelor.

Botcile de ceară nu sunt potrivite pentru crescătorul de mătci ce lucrează în sistem comercial. Acesta foloseşte botci artificiale, din plastic, care se montează direct pe şipci prin intermediul unui picioruş sau a unui sistem de prindere format dintr-o altă piesă.

Pentru a efectua transvazarea, apicultorul trebuie să folosescă o lanţetă de transvazare. Aceasta este un instrument, din metal (lanţetă germană) sau bambus şi material plastic (lanţetă chinezească).

- lanţetă chinezească.

-lanţetă germană, de metal.

În magazinele ce comercializează echipament apicol există o varietate de lanţete, inclusiv instrumente semi-automate de recoltare a larvei din celulă.

 

Transvazarea simplă (uscată) se realizează prin depunerea directă a larvelor în vârstă de cel mult 12 ore în botca artificială.

Mutarea larvelor se face ridicându-se larva împreună cu o parte din lăptişorul care se află sub ele. După introducerea botcilor cu larve transvazate în familiile crescătoare albinele doici vor lua imediat în primire larvele transvazate şi le vor hrăni din abundenţă cu lăptişor. Procentul de acceptare de către albine a larvelor transvazate depinde de modul în care acestea au fost luate din celulă, dacă nu au fost rănite în timpul transvazării, dacă au fost luate cu destul lăptişor de matcă, dacă nu s-au deshidratat din cauza lipsei acestuia sau din cauza ţinerii, la transvazare, a larvelor în mediu uscat, abundenţa hranei în natură, dacă familiile doici au fost stimulate, etc. Pentru transvazarea simplă recomand lanţeta chinezească, prin folosirea acesteia operaţia de mutare a larvei desfăşurnându-se rapid, eficient şi cu deranj minim a larvei.

Mai jos este prezentat graficul lucrărilor ce se execută pentru creşterea, în serii, a reginelor, folosind transvazarea simplă. În funcţie de data calendaristică aleasă pentru prima transvazare se stabileşte şi datele celorlalte lucrări, respectând zilele indicate.

 

Transvazarea dublă (umedă) se deosebeşte de prima transvazare prin faptul că larvele se pun în botci care conţin deja lăptişor sau un alt produs special preparat.

Pentru ca lăptişorul să aibă acelaşi conţinut specific cu al larvelor transvazate (larve în diferite stadii de dezvoltare sunt hrănite cu lăptişor diferit ca şi compoziţie, specific vârstei) şi acceptarea să fie, deci, mai bună, unii apicultori recurg la dubla transvazare: iniţial se face o transvazare simplă, uscată, iar după acceptarea larvelor, la 12-24 ore de la introducerea acestora în familiile crescătoare, larvele transvazate uscat se înlătură şi în locul locul lor se transvazează alte larve. În felul acesta larvele puse a doua oară în botci beneficieză încă de la început de lăptişor din abundenţă, specific vârstei, ceea ce permite obţinerea unor mătci de o calitate foarte bună. Pentru înlăturarea larvelor transvazate prima dată în botci recomand folosirea lanţetei germane, de metal, deoarece este rigidă şi permite luarea cu uşurinţă a larvei din lăptişor.

În crescătoriile comerciale sunt folosite doar botcile artificiale, din material plastic.

După transvazare, ramele cu botci artificiale se introduc în familiile doici, familii orfanizate cu multe albine tinere, producătoare de lăptişor. Acestea vor lua în primire larvele din botci şi le vor hrăni din abundenţă cu lăptişor de matcă. În continuare larvele pot rămâne în aceste familii şi vor fi crescute în lipsa mătcii până la recoltare sau pot fi mutate în compartimente separate prin gratii Hanneman de cuibul famiilor cu matcă.

În ziua a 10-a sau a 11-a de la transvazare botcile se recoltează din familiile crescătoare, se pun într-un incubator portabil (sau în lipsa acestuia într-o ladă frigorifică cu pereţii termoizolanţi, încălzită de la o pungă de cauciuc cu apă caldă) dacă nucleele sunt la distanţă mare de familiile crescătoare sau în bucăţi de burete prevăzuţi cu găuri în care vor intra botcile crescute, acoperiţi de o bucată de material textil pentru protejarea botcilor de acţiunea razelor solare, dacă nucleele sunt în imedata apropiere a familiilor crescătoare.

La introducerea botcilor nucleele se hrănesc cu sirop de zahăr în concentraţie 1:1 la care se adaugă FumidilB pentru prevenţia nosemozei.

 

La 16 zile de la introducerea botcilor în nuclee se recoltează mătcile, care se introduc în cutiuţe cu şerbet. Cutiuţele se aşează într-o ramă de stup ce este prevăzută cu suporturi din lemn. Rama se introduce mai apoi în banca de mătci (o familie orfană, cu multe albine tinere, ce hrăneşte şi îngrijeşte mătcile pentru o perioadă de timp, până ce acestea vor fi vândute sau folosite în stupină, după necesităţi). Albinele din banca de mătci se hrănesc din abundenţă cu sirop de zahăr şi turtă proteică iar săptămânal se introduce o ramă cu puiet căpăcit ca să existe, în permanenţă, albine tinere, producătoare de lăptişor de matcă.