.....În general, lucrările privind îngrijirea familiilor de albine pe timp de iarnă se rezumă ia crearea condiţiilor care să asigure albinelor o deplină linişte şi înlăturarea tuturor cauzelor care ar tulbura ritmul caracteristic de viaţă al lor.
Principalele lucrări care se efectuează iarna în stupină sunt:

1. Prevenirea deranjării şi neliniştirii albinelor
.....Pe toată perioada iernii se urmăreşte ca familiile să nu fie deranjate de păsări de curte, ciocănitori, piţigoi etc., unele dintre acestea aducând mari pagube stupinei. Şoarecii reuşesc deseori să pătrundă în stupi producând adevărate ravagii. Pe lângă consumarea proviziilor de miere şi păstură ei strică şi fagurii încât nu se mai pot folosi, înghit şi albine vii datorită faptului că ele nu se mai pot apăra ca în sezonul cald. Din acest motiv, acolo unde se constată că şoarecii au pătruns în cuiburile unor familii (cadavre de albine fără capete sau roase, prezenţa excrementelor de şoarece, rumeguş de ceară în cantitate exagerată pe fundul stupului la urdiniş) devine necesară intervenţia apicultorului pentru evacuarea şoarecilor.

2. Supravegherea modalul de iernare a familiilor de albine prin controale auditive
.....Modul de iernare şi starea unei familii pot fi apreciate cu uşurinţă prin "ascultare", fără a se recurge la deschiderea stupului.
.....La cercetarea familiilor de albine, sau la orice intervenţie în interiorul stupilor în care acestea sunt adăpostite, se va recurge numai în situaţii excepţionale, când viaţa familiei în cauză este ameninţată de lipsa de provizii, de îmbolnăvire sau alte stări anormale ce nu se pot înlătura din afară. Ascultarea familiilor de albine în lunile de iarnă se face o dată la 3-4 săptămâni, apropiind urechea de peretele din faţă al stupului.

Ascultarea stupilor iarna.

.....Unii crescători de albine se folosesc, în acelaşi scop, de un tub de cauciuc lung de 1m, având diametrul interior de 0,8-1 cm, iar alţii de stetoscopul medical. Introducerea unuia dintre capurile tubului pe urdiniş şi a celuilalt capăt în ureche, sau folosirea stetoscopului permite perceperea şi interpretarea zumzetului albinelor:
- zumzetul moderat şi uniform arată că familia de albine este în stare bună şi că iernarea decurge normal;
- bâzâitul puternic arată că familia este în suferinţă;
- zumzetul slab, însoţit de zgomotul asemănător foşnetului frunzelor, înseamnă că familia este înfometată. Aceasta se întâmplă nu numai când familia a intrat în iarnă cu provizii suficiente, ci şi atunci când s-a terminat hrana din celulele fagurilor unde s-a format ghemul de iarnă. Din cauza temperaturii scăzute (în stupii orizontali şi cei verticali cu un singur corp) ghemul nu s-a putut deplasa pe fagurii alăturaţi, plini cu provizii şi nici în partea opusă a fagurilor respectivi unde proviziile sunt intacte.
.....Când zumzetul este foarte slab sau nu se percepe aproape deloc, se va interveni, fără abuz însă, prin lovirea cu mâna a peretelui din faţă al stupului.
.....Dacă albinele răspund printr-un zumzet puternic, care însă încetează imediat, înseamnă că familia iernează în condiţii bune. Zumzetul prelung, neuniform în intensitate şi "plângător" indică absenţa mătcii. Din cauza neliniştii provocate de lipsa mătcii familia consumă mai multe provizii, se îmbolnăveşte de diaree, se epuizează şi adeseori piere în întregime. Când în stupină există mătci de rezervă, îndreptarea familiei de albine se face astfel: cuibul familiei orfane se descoperă, după ce, în prealabil stupul a fost transportat într-o încăpere unde temperatura este de aproximativ +15°C, însă numai atât cât se poate da într-o parte diafragma şi primul fagure cu albine pentru a se introduce în spaţiul gol creat fagurii, albinele şi matca dintr-un nucleu. Când nu există nuclee cu mătci de rezervă, familia de albine orfană se uneşte cu altă familie mai slabă care are matcă, procedându-se la fel.
.....Aprecierea modului de iernare a albinelor se poate face şi după aspectul diferitelor resturi, după cantitatea de albine moarte găsite pe jos, în faţa urdinişului, după resturile scoase de pe fundul stupului şi aspectul lor.
.....Mortalitatea exagerată a albinelor se datorează fie faptului că familia a iernat cu prea multe albine-vârstnice, fie uzurii organismului lor din cauza unor boli.
.....Prezenţa albinelor umede, mucegăite, arată că în stup este prea multă umiditate.
.....Cadavrele de albine fără capete sau roase, prezenţa excrementelor de şoareci, arată că aceşti periculoşi dăunători au pătruns în stup.
.....Rumeguşul şi albinele moarte se scot de pe fundul stupului cu o sârmă îndoită la un capăt în unghi drept. Rumeguşul de fagure se păstrează ca materie primă de ceară sub formă de bulgăraşi pentru extracţia conţinutului de ceară în primăvară. Separarea albinelor moarte din rumeguşul de faguri se face cu ajutorul unei site. Albinele moarte se strâng şi se ard.
.....Dacă albinele au abdomenul umflat şi se văd pete de diaree la urdiniş sau pe scândura de zbor, înseamnă că familia de albine respectivă este pe cale de a se îmbolnăvi sau este deja bolnavă de diaree din cauza proviziilor de calitate inferioară sau a consumului exagerat de hrană ca urmare a condiţiilor nefavorabile de iernare.
.....Prezenţa cristalelor printre cadavrele de albine dovedeşte că mierea din fagurii pe care iernează albinele s-a cristalizat. Din contră, acolo unde mortalitatea este neînsemnată şi rumeguşul de faguri nu este umed, înseamnă că iernarea decurge normal.
.....Completarea proviziilor în cuiburile familiilor slab aprovizionate, precum şi aprovizionarea celor lipsite de hrană în sezonul rece se face mai uşor când la rezerva stupinei există faguri cu miere căpăcită de calitate superioară. Pentru această operaţie, stupul cu familia ce trebuie ajutată se duce mai întâi într-o încăpere încălzită. Aici i se înlătură capacul, împachetajul şi mai apoi podişorul. Observând poziţia ghemului, avem grijă ca fagurele cu miere să fie introdus într-o margine a lui, în aşa fel încât celulele cu miere să fie în contact cu albinele, în cazul când pe cei doi faguri mărginaşi între care urmează să se introducă fagurele cu miere se găsesc puţine albine, atunci el se introduce peste încă o ramă, spre mijlocul cuibului, unde se află mai multe albine, în asemenea cazuri se face câte un orificiu de trecere prin mijlocul fagurilor cu puţine albine şi cel cu provizii (de grosimea unui degetar) prin care albinele de pe fagurii mărginaşi pot trece şi se pot alătura restului de albine din ghem. în cazul în care se administrează familiei zahăr candi, şerbet, turte, nu mai este necesară aducerea stupului într-o încăpere încălzită, administrarea făcându-se direct pe vatra stupinei.
.....În continuare, iată câteva reţete de preparare a turtei din miere cristalizată şi a şerbetului de zahăr:
a) Turta din miere cristalizată şi zahăr (dupa C. Antonescu).
..... Majoritatea sortimentelor de miere cristalizează (mai repede mierea de răpită, zmeură, floarea-soarelui) iar zahărul tos este şi el format din cristale. Formarea turtelor având în componenţa lor aceste două ingrediente cristalizate trebuie să ţină seama de faptul că albinele consumă doar în parte turta dacă conţine cristalele mari (atât de miere cristalizată, cât şi de zahăr), restul, cristalele grosiere, aruncându-le pe fundul stupului, iar când timpul permite, scoţându-le chiar afară din stup. Pentru a preveni această situaţie se procedează astfel:'se foloseşte la prepararea turtei doar miere lichefiată sau granulată fin (având consistenţa untului) şi zahăr pudră măcinat sau pisat fin. Mierea cristalizată se lichefiază în bain-marie. Pentru a nu se denatura calităţile mierii - pierderea prin încălzire excesivă a enzimelor şi vitaminelor - apa încălzită în care se ţin vasul cu miere pentru lichefiere nu trebuie să aibă temperatura mai mare de 45°C. în continuare, mierea lichefiată se toarnă peste zahărul pudră (o parte miere la patru părţi zahăr), apoi se frământă cu mâna, ca un aluat, până la omogenizarea amestecului. Este indicat ca turta folosită la sfârşitul perioadei de iernare să conţină şi ceaiuri medicinale cu efect în stimularea activităţii albinelor şi apărarea stării de sănătate a acestora. Cu efecte deosebite s-a dovedit infuzia din următoarele plante medicinale: cimbrişor (Herba thymus sp.), izmă (Folia menfriae), tei (Flores tilliae), roiniţă (Folia mellissae), sunătoare (Herba hyperici), muşeţel (Flores chamomillae], gălbenele (Flores calendulae), coada şoricelului (Flores millefolii), coada calului (Herba equiseti), măceş (Fructus cynosbati) şi soc (Flores sambucus). Se iau câte 4-5 g din fiecare plantă menţionată mai sus. Amestecul de plante se macerează circa 10 minute cu 3 părţi apă rece. Apoi se adaugă apă clocotită până la un litru. Se amestecă totul bine şi se lasă acoperit timp de 30 minute. Infuzia rezultată se strecoară printr-o pânză curată. Pentru realizarea turtei cu adaus de ceai medicinal pasta se prepară din o parte miere, o parte ceai medicinal şi zahăr pudră după nevoie (până ce amestecul dobândeşte consistenţa aluatului de pâine) adăugând şi 1 g sare de lămâie la kilogramul de pastă, în locul infuziei medicinale preparate în casă, se poate folosi preparatul "Protofil"destinat stimulării dezvoltării familiilor de albine şi combaterii nosemozei. în acest caz se administrează 34 ml kilogramul de pastă. Pasta obţinută se administrează sub formă de turte (greutatea unei turte poate varia între 500 şi 1000 g) ambalate în hârtie sau pungi de plastic. Turtele astfel pregătite se pun deasupra ramelor, după ce în prealabil s-au decupat 1-3 ferestre din suprafaţa pungii, prin care albinele vor veni în contact cu turta (fig. 17).

Fig.17 Amplasarea turtei. Mod de decupare a foliei in care este ambalata turta.

b) Şerbetul de zahăr cu miere (dupa prof. dr. E. Mureşan şi ing. C. Mihăilescu).
..... Pentru obţinerea a 10 kg şerbet sunt necesare 7,700 kg zahăr pudră, 2 kg miere, 300 ml ceai medicinal sau 340 ml "Protofil". întreaga cantitate de zahăr pudră pe care o vom folosi, se aduce în încăperea de lucru, la cald, cu cel puţin patru ore înainte, în cazul în care zahărul pudră se prezintă sub formă de bulgări, aceştia se zdrobesc fin. Mierea ce se foloseşte trebuie să fie necristalizată şi în nici un caz miere de mană. Se recomandă în special folosirea mierii de salcâm, tei sau fâneaţă, nefermentată, provenită de la familii sănătoase. Mierea se încălzeşte puţin, doar atât cât să devină mai fluidă iar apoi se diluează cu ceaiul (infuzia) preparat în prealabil, într-un vas emailat se pune zahărul pudră, se adaugă mierea şi apoi se frământă bine totul cu mâna, până când conţinutul devine ca o pastă fină care nu se întinde şi nu este lipicioasă. Şerbetul astfel preparat se ambalează în pungi de plastic în cantităţi de 500-1000 g sau chiar mai mari, în funcţie de aprecierea noastră asupra cantităţii care ar fi necesară familiei de albine. Turta de şerbet trebuie să aibă grosimea de 1-1,5 cm, pentru a putea fi aşezată deasupra ramelor sub podişor.
c) Şerbetul fiert (după prof. dr. E. Mureşan şi ing. C. Mihăilescu).
..... Se poate prepara din zahăr cu apă sau ceai, sau din zahăr şi miere de albine cu apă sau ceai. Pentru prima variantă, la 10 kg de zahăr se folosesc 2,300 l apă sau ceai de plante medicinale. Pentru a doua variantă, la 10 kg zahăr şi 2 kg miere de albine se adaugă 1,750 l apă sau ceai de plante medicinale. Indiferent de variantă, cantităţile indicate se introduc într-un vas emailat de mare capacitate, deoarece în momentul preparării volumul conţinutului creşte mult din cauza spumei care se formează. Siropul astfel obţinut se pune al fiert la un foc slab şi se urmăreşte momentul în care începe fierberea. Cu un termometru măsurăm temperatura, şi când aceasta a ajuns la 116-117°C siropul se consideră suficient de fiert şi se dă jos de pe foc. în lipsă de termometru se poate folosi o metodă mai simplă care ne indică terminarea invertirii zahărului: într-un pahar cu apă rece se picură cu o linguriţă din siropul care fierbe; dacă picăturile de sirop nu se amestecă cu apa din pahar şi formează o bobită este dovada că şerbetul este gata. în cazul când la prepararea şerbetului se foloseşte şi miere de albine, aceasta se adaugă numai când şerbetul s-a terminat de fiert. Se toarnă apoi compoziţia într-un vas curat care a fost udat în prealabil cu apă rece. în acest mod se împiedică formarea de cristale mari de zahăr. Se lasă să se răcească până ce totul ajunge la temperatura de 40°C. în acest moment se începe învârtitul siropului cu o lopăţică de lemn, efectuând mişcările într-un singur sens, până când siropul începe să-şi schimbe culoarea spre alburiu şi apoi alb, întărindu-se. Frecatul şerbetului este încheiat atunci când săltând lopăţică şerbetul care curge de pe aceasta nu se scufundă în restul masei şerbetului ci rămâne la suprafaţă. După răcire se ambalează în hârtie cerată sau pungi de plastic în cantitate de 500 g până la 2000 de grame, în funcţie de necesităţile familiei respective.

3. Îndepărtarea fără zgomot a zăpezii neafânate si a gheţii de pe scândurelele de zbor ale stupilor şi desfundarea urdinişurilor blocate de albinele moarte.
.....Se urmăreşte ca în interiorul stupilor să nu pătrundă apă sau zăpadă prin orificiile de ventilaţie sau crăpături. Se curăţă scândura de zbor şi urdinişul de zăpada transformată în sloi de gheaţă. Gheaţa se înlătură cu ajutorul unei vergele de fier sau a unui cuţit încălzit pentru a se evita zgomotul şi deranjarea albinelor.
.....Acoperirea parţială sau în totalitate a stupilor cu zăpadă nu este un prilej de îngrijorare, căci prin aceasta se asigură o protecţie suplimentară contra pierderilor de căldură. Totodată, nu este prilej de îngrijorare nici în ce priveşte sufocarea albinelor, căci prin zăpada afânată aerul curat poate pătrunde în stupi. Totuşi, când zăpada se topeşte, e indicată înlăturarea ei din faţa urdinişului, deoarece aerul pătrunde mai greu prin zăpada care începe să se topească.
.....Către sfârşitul iernii, se înlătură zăpada sau "petecele" de zăpadă de pe toată vatra stupinei. Este bine să se presare paie, pleavă sau frunze uscate pe vatra stupinei. Numai pe asemenea materiale, izolatoare, albinele se pot aşeza fără pericol în timpul zborurilor de curăţire. Altfel, aşezându-se pe zăpadă, pământul umed şi îngheţat, ele rămân amorţite, nu mai pot zbura şi mor.

4. Înlesnirea şi supravegherea zborurilor de curăţire ale albinelor
..... În condiţii normale, în sezonul nefavorabil, albinele au capacitatea de a acumula în intestinul gros o cantitate importantă de excremente. Apariţia zilelor cu temperaturi de +12° permite zboruri de curăţire ale albinelor şi eliberarea intestinului supraîncărcat. Zborurile târzii de toamnă şi chiar în cursul lunilor de iarnă (posibile în unii ani în lunile decembrie, ianuarie, februarie) au o influenţă deosebit de bună asupra iernării. Este important ca albinele să beneficieze de zborul de curăţire pentru a se evita declanşarea diareii pe al cărei fond se pot instala boli grave, în special nosemoza. Stimularea zborului de curăţire necesită câteva măsuri: eliberarea urdinişului de albine moarte, îndepărtarea chiar a capacelor stupilor şi a materialului de protecţie, aşa încât
razele soarelui să încălzească direct podişorul. Pentru a stimula albinele să iasă afară din stup se recomandă şi lovirea uşoară a pereţilor stupului pentru a agita albinele care apoi ies. Este, de asemenea, important ca vatra stupinei să fie curăţată şi să se aplice măsuri pentru topirea zăpezii. Familiile normale efectuează un zbor intens, cu o durată de 30-50 minute. Prezenţa apicultorului în stupină este obligatorie pentru ca urmărindu-se modul de desfăşurare a zborului să fie identificate familiile ce prezintă stări anormale şi soluţionate aceste cazuri.
.....Este important de reţinut că familiile de albine care efectuează zboruri de curăţire mai timpuriu se vor dezvolta rapid în primăvară. Unele familii fac încercări de zbor, la temperaturi mai scăzute. Acest fenomen poate însemna prezenţa unor stări anormale ce au dus la supraîncărcarea intestinului gros al albinelor.
.....Se atrage atenţia apicultorilor, în mod deosebit, asupra necesităţii de a asigura zborul albinelor în primele zile favorabile, deoarece în condiţiile climatice din ţara noastră, după câteva zile calde din ultima parte a lunii februarie sau din prima parte a lunii martie, revine o perioadă rece care poate dura chiar două-trei săptămâni, în familiile care au făcut zborul în primele zile favorabile, creşterea puietului pe scară largă începe cu două-trei săptămâni mai repede decât în celelalte familii, ceea ce este deosebit de important în special pentru culesul de la salcâm.

.Capitolul anterior ........ .Prima paginã..........