Înţepăturile de albine şi viespi

Înţepăturile cele mai periculoase sunt în zona capului (gât, fata, gura, ochi) întrucât provoacă dificultăţi de deglutiţie, respiraţie sau vedere, umflătura (edemul) putând produce astuparea cailor respiratorii, provocând asfixie.

Înţepătura de albină sau de viespe nu poate trece neobservată deoarece locul înţepăturii devine foarte dureros imediat, se înroşeşte şi se umflă, leziunea cutanată prezentând un diametru de câţiva centimetri. Dar riscul cel mai mare îl au persoanele alergice, care pot face o formă gravă de alergie în care se umflă buzele, pleoapele, apare senzaţia de sufocare, iar dacă victima nu ajunge de urgenţă într-un serviciu medical se poate produce chiar şi decesul. De aceea alergicii trebuie să fie înarmaţi în permanenţă cu medicaţie specifică şi chiar cu o fiolă de cortizon.

 

Primul-ajutor în înţepături de albine şi viespi

Tratament
Tratamentul implică:
- Extragerea acului fără a-l strânge pentru a nu evacua complet glanda cu venin aflată la capătul acului (prin răzuire); pentru aceasta se poate folosi lama unui cuţit, o cartelă, etc. Cu cât acul este extras mai repede cu atât cantitatea de venin inoculată este mai mică şi efectele mai reduse;
- Dezinfectarea locului şi aplicarea de gheaţă şi/sau tratament simptomatic, pentru a reduce durerea sau pruritul;
- Tratament specific în funcţie de tipul insectei care a produs înţepătura.
Pentru a reduce durerea se poate aplica imediat pe zona afectată o compresă/tifon îmbibata cu oţet diluat cu apă (în cazul înţepăturii provocate de viespe) sau în bicarbonat de sodiu dizolvat în apă (în cazul înţepăturii provocate de albină).
Este indicată, eventual şi aplicarea unor creme cu conţinut steroid sau măcar a unei pungi cu gheaţă, local, pentru încetinirea absorbţiei veninului.
În cazul oricărei înţepături care determină o umflare a zonei afectate, mâncărimi care nu cedează la nici un tratament local sau semne de infecţie (înroşire şi fierbinţeală), este necesar un consult medical. În funcţie de gravitatea înţepăturii sunt indicate diverse substanţe antihistamice şi vizita la medic.

 

Aşadar dacă acul insectei a rămas în piele el trebuie înlăturat grabnic, de la bază, cu unghia cu lama unui cuţit, cu o carte de credit, etc. printr-o mişcare uşoară de răzuire. Se suge apoi puternic locul înţepat, dacă este la vedere (ca şi în cazul veninul de şarpe, nu se suge locul înţepăturii dacă există răni superficiale, leziuni, abcese la nivelul gurii), pentru calmarea durerii se frecţionează şi se tamponează cu oţet, apa sărată, sare sau amoniac, tinctura de chinina, soluţie javel sau apă sulfuroasa. Apoi se aplică comprese cu gheaţă sau apă rece la care s-a adăugat sare. Se poate folosi şi tinctura de propolis cu alcool. Un procedeu practic este frecţionarea locului înţepat cu frunze de pătrunjel sau de pătlagina (roşie), cu praf de cretă, apoi se aplică pe lama rece unui cuţit pe locul înţepat, compresie cu infuzie de flori de tei, cu felii de cartofi cruzi sau lămâie care se aplică şi se lăsă pe locul înţepat.

Dacă locul se umfla se aplică comprese cu apă de Burow, iar dacă umflătura persista şi locul este congestionat şi dureros, se face pansament steril cu praf de sulfamida sau cu aureomicina pomada. Când înţepătură a fost aplicată în gură şi sunt semne de asfixie se vor ţine în gura bucăţi de gheaţă sau sare, ori se clăteşte gura în mod repetat cu apă rece. Se va face imediat gargară cu soluţie slabă de amoniac şi se va mastica bine şi consuma usturoi. Pentru calmarea durerilor se pot administra Antinevralgic, Aspirină, Piramidon, Algocalmin, etc. Iar pentru starea de agitaţie Distonocalm, Diazepam, Lizadon, etc. Simptomele alergice se combat cu câte un comprimat de Romergan, Nilfam, Efedrină, Feniramin, Metilfeniramin, care se vor sfărma şi tine în gură. Dozele trebuie repetate la două ore (la copii dozele pe jumătate sau sfert). Bolnavul, în cazuri grave va fi transportat la spital, în poziţia culcată, cu capul mai jos decât picioarele.

 

În cazul înţepăturii de albină sau viespe se vor realiza următoarele acţiuni (sumar):

 

1.Îndepărtarea imediată a acelor care au rămas înfipte în piele (mai ales după înţepăturile albinelor). Metoda în sine de îndepărtare este mai puţin importantă (se poate folosi o carte de credit sau unghia cu care se zgârie locul înţepăturii), ceea ce contează este ca acul să fie înlăturat cât mai repede de la suprafaţă tegumentului; nu se recomandă prinderea sau apucarea acului sau insectei cu degetele, acest lucru determinând o compresie pe glandele producătoare de venin ale albinei şi va înrăutăţi acuzele.

 

2.Aplicarea de comprese cu gheaţă pe zona afectată poate ameliora suferinţa. Această metodă terapeutică are atât efect antiinflamator cât şi analgezic; compresele pot fi menţinute aproximativ 20 de minute în acelaşi loc, frecventa aplicării depinzând de intensitatea simptomelor (compresele pot fi aplicate chiar şi din oră în oră, dacă este necesar); pacientul este sfătuit să evite aplicarea gheţii direct pe tegumente şi să folosească un prosop sau un alt material curat din bumbac în care să înfăşoare cubul de gheaţă folosit.

 

3.Administrarea unor medicamente cu efect antihistaminic (dacă simptomele o impun şi dacă pacientul are la îndemână), cum ar fi difenhidramina sau loratadina (antialergic nonsedativ), administrarea, în scop analgezic, de ibuprofen sau acetaminofen.

 

4.Curăţarea şi igienizarea corespunzătoare a zonei afectate folosind apă şi săpun, apoi

 

5. Aplicarea locală a unui unguent pe bază de antibiotic cu spectru larg.

 

Este bine ca fiecare apicultor să aibă în cabană sau în stupină o trusă medicală de prim-ajutor, care să conţină câteva din substanţele, medicamentele enumerate.
În cazul şocului anafilactic, când bătăile inimii se răresc, doctorul foloseşte injecţii cu adrenalina sau efedrina. Până la venirea lui se fac frecţionări puternice pe membre, şira spinării şi ceafa. Fricţiunea locului înţepăturii are scopul de a împrăştia cât mai rapid în circulaţie veninul injectat, pentru a scade tumefacţia şi durerea locală.

Atenţie însă la alergici! Această operaţie determina apariţia mai rapidă a efectelor generale în dauna celor locale. Astfel, scade timpul în care poate acţiona un echipaj de urgenţă în siguranţă.

 

Baza anatomică a reacţiilor alergice
Sistemul nervos este de 2 feluri: somatic (se ocupa cu efectuarea mişcărilor conştiente - de exemplu mişcare unui deget) şi vegetativ (mişcările, secreţiile, etc. involuntare - bătăile inimii, contracţia arterelor, mişcările intestinelor, secreţiile salivare, intestinale, etc.). Sistemul vegetativ este de 2 feluri: simpatic şi parasimpatic.

Parasimpaticul se ocupa de funcţionarea organismului în condiţii bazale, de linişte (creşte secreţia salivara, inima bate mai încet, respiraţia este mai lentă, etc.). Simpaticul se ocupa de situaţiile "de luptă", neobişnuite. El este mai evident în situaţii conflictuale, situaţii care pun în pericol. El determina bătăi ale inimii mai frecvente (tahicardie), creşterea tensiunii arteriale, bronhodilataţie, etc. Nervii transmit către organul efector (muşchi, glanda, etc.) semnalul electric printr-un mediator chimic, o substanţă secretata acolo, care se eliberează atunci când pe nerv vine un impuls electric, în fanta sinaptica (locul de întâlnire între nerv şi organ efector). Substanţa eliberată se fixează pe receptorii din organ efector şi determină efectul (contracţie etc.).Pentru sistemul nervos simpatic, mediatorul este adrenalină şi noradrenalina. Adrenalina este un mediator chimic secretat de o glandă numită suprarenala, în special de medulosuprarenală. Pentru parasimpatic, mediatorul este acetilcolina. Cele 2 sisteme funcţionează concomitent, în echilibru, cu predominanţa unuia sau a altuia, în funcţie de situaţie.
Atunci când apare un alergen din mediul extern (de exemplu veninul de albină), apare reacţia alergică. În cazul înţepăturii de albină, veninul acesteia determina eliberarea din mastocite a unui vasodilatator foarte puternic, histamina, ce determina vasodilataţie localizată sau generalizată. Când este localizată, apare umflătura locală, care este fenomenul cel mai răspândit, roşeaţa, prurit. Sângele bălteşte în venule, arteriole şi capilare. La unele persoane, se declanşează o reacţie generalizată cu eliberare de histamina în tot corpul şi, deci, vasodilataţie generalizată, scade brusc tensiunea arterială, apare colapsul, scade presiunea de perfuzie tisulară. Nu se administrează un inhibitor al degranulării mastocitare ca Ketotifenul deoarece acesta se administrează pentru a preveni eliberarea, deci pentru a preveni astfel de fenomene ci se administrează un blocant al receptorilor histaminergici cum este Romerganul. Dar asta nu e suficient, histamina e în circulaţie, este legată deja de receptori, produce efecte. Trebuie administrat un antagonist, adică o substanţă care să producă vasoconstricţie, să creeze o presiune suplimentară pentru ca sângele să intre în ţesuturi şi să oxigeneze. Ea este hemisuccinatul de hidrocortizon dar efectul se instituie târziu şi adrenalina la care efectul este imediat. Doza este individualizata de răspuns. Se mai poate folosi şi dopamină.

Pe lângă antialergice, antiinflamatorii cortizonice de urgenţă, sunt necesare şi antibioticele şi o îngrijire locală dermatologică. Aplicarea antibioticelor (local său general) după o înţepătură de insectă se face cu scop preventiv (sau, în funcţie de insectă care a înţepat - curativ), pentru a preveni infecţiile bacteriene. Bacteriile (streptococii şi stafilococii) pătrund în organism prin zonele în care pielea este lezata din cauza altor afecţiuni, cum ar fi înţepăturile de insecte. Pot declanşa boli grave, cum ar fi impetigo, encefalita, malarie, febra galbenă etc.

 

Trebuie să cunoaştem, ca apicultori, afecţiunile, bolile produse de insecte şi tratamentul acestora (în pastoral, în Delta, ca factori de risc sunt înţepăturile de ţânţari, la munte înţepăturile de păianjen sau muşcătura de viperă).
Cum am mai spus, e bine să ştim aceste lucruri, în caz de accident să ştim cum şi cu ce să acţionăm.