Denumire ştiinţifică: Ocinum basilicum, Fam Labiate.

Denumiri populare: basic, basilesc, bosoioc, mălăcină, mejioran, vasaliac.

Compoziţia chimică: ulei volatil, (camfor, cineol, eugenol, estrargol- până la 80%, linalol până la 50%, sitosterol, anetol) saponozide triterpenice, tanoizi, săruri minerale, etc.

Proprietăţi:

antiseptic intestinal, absoarbe gazele din stomac, stimulează digestia datorită uleiului volatil, calmează colicile, creşte secreţia de lapte la mamele care alăptează. Combate greţurile şi vărsăturile încă de la prima administrare. Antiinflamator stomacal şi intestinal, dar poate fi folosit şi extern ca antiinflamator. Este uşor diuretic stimulând digestia. Carminativ, expectorant, antiseptic intestinal. Este un bun energizant şi febrifug. Având aceste proprietăţi şi fiind şi foarte aromat cu o aromă plăcută este una dintre plantele des folosite.
I se atribuie foarte multe proprietăţi în credinţă populară. Se mai foloseşte mult în cosmetică, pentru efectele pe care le are asupra pielii şi părului.

Se folosesc părţile aeriene ale plantei atât proaspătă cât şi uscată.
În tradiţia populară: frunzele se puneau pe bube, iar în legături, la adenoamele de la gât şi sale. Se punea pe jăratec şi se trăgea fumul în piept, contra tusei, şi pe nas contra guturaiului. Contra tusei se folosea şi decoctul, iar în amestec cu ţintaură şi iedera, pentru tuse rea. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii.
Legătura cu seminţe se punea contra durerilor de cap.
Se mai folosea contra frigurilor, cel obţinut din seminţele întrebuinţate la biserică în cult.
Ceaiul din frunze şi vârfurile florale se folosea în bolile de stomac şi rinichi, iar seva plantelor crude, din primăvara, contra durerilor de ochi.
Cei cărora le intră ceva în ochi puneau un fir de busuioc în ochi pentru a-l scoate afară.

 

Mod de preparare şi administrare:

-Se poate folosi planta proaspătă frecând cu ea locurile unde au fost înţepate de insecte după ce s-a scos eventual acul. Se mai foloseşte în urticarii, mâncărimi tot aşa.
-Planta proaspata- câteva rămurele puse la un litru de apă şi lăsat pentru 12 ore. De seara până dimineaţă, când se poate consuma în cursul zilei după strecurare. Se spune că reda voioşia şi dorinţa de viaţă. De asemenea se spune că întinereşte.

-Praf de plantă uscată obţinut cu râşniţă de cafea. Se poate lua câte un vârf de cuţit, până la o linguriţă care se va pune sub limbă timp de 10 minute. Se înghite apoi cu puţină apă. Se poate lua de 3 ori pe zi.
-Infuzie. 1-2 linguriţe de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi. Este preferabil să se consume înainte de mese. În afară de diabet se poate să se îndulcească cu miere poliflora. Este foarte util în colici intestinale, balonări, bronşită, etc.
-Macerat- 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă rece. Se lasa apoi timp de 12 ore la temperatura camerei. Se strecoară. Se poate consuma dimineaţa. Se pot bea 2-3 căni pe zi.
-Tinctura- 50 g de plantă mărunţită se vor pune într-o sticlă care se poate închide ermetic cu 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va ţine la temperatura camerei timp de 15 zile, agitând des sticlă, după care se strecoară. Se poate apoi luă câte o linguriţă de 3 ori pe zi diluat cu 100 ml apă.

-Unguent- praf de busuioc obţinut cu râşniţă de cafea. Se cerne. Se amestecă 50 g de praf cu 50 g de grăsime( unt, untura, lanolina, seu de oaie, seu de vită, vaselină). Se amestecă până se omogenizează. Se pune în cutiuţe la rece. Se unge în strat subţire de 2 ori pe zi. În cazul în care se doreşte obţinerea unei creme mai consistente se poate pune şi ceară de albine după dorinţa (la cantitatea de mai sus se pun 10-20 g) şi atunci se topeşte pe baie de apă. La răcire se va mesteca încontinuu pentru că are tendinţa să se stratifice.
-Vin- la 1 litru de vin de bună calitate se vor pune 20 g de plantă mărunţită. Se lăsă la macerat timp de 8 zile, după care se va strecura şi se va complecta până la un litru cu vin. Se amesteca şi se poate folosi câte 50 ml de 3 ori pe zi.

Se poate folosi la următoarele afecţiuni: adenite, adenoame, afte bucale şi genitale, ameţeli, anorexie, astenie nervoasă cu angoase, balonări, bronşita acută sau cronică, cefalee, cheilita, cheratodermii (îngroşări ale pielii şi crăpături), colici intestinale, colita de fermentaţie, diabet, diaree, dischinezie de natură nervoasă, dureri de cap, epilepsie, eroziuni, febră, frigiditate, gonoree, greaţă, guturai, indispoziţie, infecţii urinare, insomnie pe fond nervos, înţepături de insecte, lactaţie (măreşte cantitatea de lapte) leucoree, leziuni bucale inflamatorii erodate, mâncărimi, menopauza, meteorism, migrene, negi (tinctura), papiloame (tinctura), răceli, răni, rinite alergice, scabie, spasme stomacale sau abdominale, sterilitate, ulcer gastric, ulceraţii cronice, veruci, uretrite, vaginite, vomă.
Notam faptul că cei care doresc pot să facă şi ulei de busuioc. Se va pune 250 ml ulei de măsline preferabil presat la rece şi 50 g de plantă măcinata. Se ţine apoi la soare timp de 4 săptămâni, după care se strecoară. Se păstrează în sticle de culoare închisă.
Se poate folosi intern câte o linguriţă la foarte multe din afecţiunile de mai sus sau se va folosi extern ca orice ulei în cazul rănilor, urticarii, etc.
Şi acest ulei se poate transforma în crema în cazul în care se amesteca la cald cu ceară de albine. Se poate folosi şi aceasta cremă la toate afecţiunile pielii pentru cicatrizare.