În pastoral, umblând printre stupii aşezaţi în diverse locaţii, pe iarba verde, ne putem alege cu o înţepătură de căpuşă. Uneori pacienţii se prezintă la doctor convinşi că le-a crescut brusc o tumoră negricioasă pe piele. Din fericire, este vorba de insecta care şi-a înfipt rostrul în piele şi se umflă cu sânge. Dacă aplicăm un tampon de vată înmuiat în acetonă, insecta îşi descleştează "colţii". Dacă doar se trage de această pseudotumoră, există riscul ca rostrul să rămână în piele şi să producă o infecţie.
De cele mai multe ori, după ce insecta se satură, se desprinde singură şi pacienţii nu ştiu că au suferit o astfel de agresiune. Mai târziu însă acuză apariţia unui placard inelar roşu-vineţiu cu margine mai activă care se măreşte progresiv, numit eritem cronic migrator.
Investigaţiile serologice confirmă agresiunea, iar tratamentul antibiotic specific se face într-un serviciu de dermatologie pentru a împiedica agravarea şi apariţia complicaţiilor articulare, neurologice sau cardiace.

In Statele Unite, capusele mari (Ixodidae) au denit din ce in mai frecvente incepand cu anii '50, devenind cel mai comun purtator al afectiunilor transmise prin piele. Capusele caprioarelor, din genul Ixodes, transmit agentii patogeni ai bolii Lyme, babesiozei si erlichiozei granulocitice umane. Alte capuse, cum ar TiDermacentor variabilis (capusa cainelui), Dermacentor andersoni (capusa de lemn) si Amblyomma americanum (capusa de Lone Star) sunt purtători ai tularemiei, ai febrei patate a Muntilor Stancosi, ai febrei capusii de Colorado si ai erlichiozei monocitice umane. Chiar si in afara Statelor Unite, capusele mari transmit, de asemenea, ricketsii si arbovirusuri patogene. Capusele mici (Argasidae) din genul Ornithodoros transmit febra recurenta de capusa. Cu exceptia unor zone din Africa, capusele mici rareori ataca omul si febra recurenta apare doar sporadic in Statele Unite,
Capusele se fixeaza si se hranesc fara a provoca durere. Sangele este singura lor substanta nutritiva. Totusi, secretiile acestora produc reactii locale, o boala febrila sau paralizie. Reactiile locale la muscatura capuselor variaza de la papule pruriginoase de dimensiuni mici, la noduli cronici sau „granuloame de capuse", care ating cativa centimetri in diametru si pot necesita excizie chirurgicala. Febra produsa de capuse, asociata cu cefalee, greata si stare de rau, de regula se remite in decurs de 24-36 de ore dupa indepartarea capusei. Paralizia produsa de capusa este o paralizie flasca ascendenta, care se considera a fi produsa de o toxina din saliva capusei, care determina un blocaj neuromuscular si diminuarea conducerii nervoase. In toata lumea, aceasta complicatie rara a survenit dupa muscatura unui numar de 40 de specii de capuse — cel mai frecnt capusa cainelui si cea de lemn, in S.U.A.. Copiii, in special fetele cu parul lung, sunt cel mai adesea afectate. Slabiciunea musculara incepe la nivelul extremitatilor inferioare la 5-6 zile dupa ce capusa s-a fixat si avanseaza simetric in sus, in decurs de cateva zile, avand ca rezultat paralizia completa a extremitatilor si a nervilor cranieni. Reflexele tendinoase sunt diminuate sau absente, dar examenul senzorial si rezultatele punctiei lombare sunt in mod tipic normale. Îndepartarea capusei are ca rezultat ameliorarea simptomatologiei in decurs de cateva ore si, de regula, vindecarea completa in decurs de cateva zile. Insuccesul indepartarii capusei poate avea ca rezultat decesul prin aspiratie sau prin paralizie respiratorie. Diagnosticul depinde de gasirea capusei, care deseori se ascunde in par. Un antiser fata de saliva de Ixodes holocyclus, cauza obisnuita a paraliziei date de capuse in Australia, remite in mod eficient paralizia data de aceste capuse. Capusele trebuie indepartate printr-o tractiune ferma cu un forceps amplasat langa punctul lor de fixare. Punctul de fixare trebuie dezinfectat (spre exemplu cu tinctura de iod). Îndepartarea capuselor in primele 48 de ore dupa fixare previne transmiterea agentilor bolii Lyme si babesiozei. Manipularea atenta, pentru a evita ruptura capuselor, si utilizarea manusilor impiedica contaminarea accidentala cu lichidele capusei, care contin agenti patogeni.
Căpuşele se desprind din piele şi cu acetonă. Cu o bucată de vată îmbibată în acetonă se tamponează locul în care capul căpuşei pătrunde în piele şi se picură substanţă.
Masurile de protectie impotriva capuselor constau in evitarea getatiei abundente, utilizarea de haine protectoare stropite cu solutie de permetrin 0,5% si aplicarea de substante repelante care contin N, W-diethyl-w-toluamida (DEET). Mansetele pantalonilor trebuie introduse in sosete.