Denumire ştiinţifică: Armoracia rusticana Fam.Cruciferae.

Denumiri populare: ahrean, chirean, hărean, irean, rădăcină sălbatică, ridiche sălbatică, rean, tormac.

 

Compoziţie chimică:

- rădăcina hreanului (Radix Armoraciae) conţine protide, hidraţi de carbon, zahăr, potasiu, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, miacina, C, glicozida sinigrozidă, glicozizi sulfuraţi, mirozina, ulei volatil, acizii: clorhidric, sulfuric, carbonic şi silicic precum şi substanţe antibiotice (fitoncide).

 

Proprietăţi:

- are acţiune antiscorbutică, uleiul volatil prin componentele sale şi sinigrozidă îi comunică proprietăţi revulsive şi rubefiante; de asemenea tot datorită acestor produşi, care se slimina atât pe cale respiratorie cât şi renala are efect antiseptic, antitinflamator, bacteriostatic, diuretic, excită mucoasele fiind revulsiv, rubefiant, sau chiar lacrimogen, face ca secreţiile interne să fie mai abundente, ajuta la eliminarea bilei, face ca secreţiile nazale şi salivare să fie mai abundente. Este un aperitiv pentru că determina stomacul la o mai rapidă funcţionare. Este util în diferite forme de anemie sau chiar în convalescenţă. Ajută ca diuretic la o mai buna funcţionare a rinichilor. Extern este un revulsiv puternic ajutând la diverse cazuri în care se doreşte refacerea circulaţiei sângelui. Ajută la funcţionarea normală a inimii.

 

Se poate folosi la următoarele afecţiuni:
acnee - tamponare cu tinctură diluată sau oţet, afecţiuni cardiace, -hrean cu miere de salcâm, afecţiuni renale - tinctură, alopecie-frecţii cu tinctură sau oţet, algii reumatismale - tinctură, ameţeli - tinctura, anemie, arsuri, astma, boli cardiace-cu miere, boli reumatice, bronşite acute sau cronice, cangrena picioarelor, cardiopatie ischemică, circulaţie periferică deficitară, congestie pulmonară, colită, constipaţie, debilitate, degerături, descuamarea pielii, digestie dificilă, dureri de cap - frunze puse local sau tinctură, dureri diverse, dureri reumatice, eczeme, gastrită hipoacidă, gută, guturai, hipertensiune arterială, hidropizii, imunitate scăzută, inflamaţii articulare, inflamaţii ganglionare - pulbere de rădăcină, inapetenţă - tinctură cu miere, înţepături de insecte - frunze aplicate local, leucoree, limfatism, litiază renală, migrene, nevralgii diferite inclusiv intercostale - tinctură, obezitate, paradontoză, paraziţi intestinali, pareze faciale sau de altă localizare, pelada - frecţii cu tinctură sau oţet, pete pe faţă - oţet, pistrui - oţet, plăgi supurate infectate, pneumonie, polipi uretrali, răni, răceli, rinită chiar cronică, rino-sinuzită, sciatica, scrofuloză, seboree, sinuzită, stomatită, tăieturi, tuberculoză, tumori canceroase, tuse, ulceraţii atone, varice - cură cu tinctură sau cu miere. În cazul suferinţelor de colon iritabil sau cu aciditate gastrică se va administra cu prudenţă.

 

În tradiţia populară fructele şi rizomul plantei se folosea ca leac contra durerilor de cap, în diferite forme; se făceau legături pe frunte cu frunze crude sau hrean râs; legături în moalele capului cu hrean râs amestecat cu oţet. Petele de pe obraz se spălau cu oţet amestecat cu hrean râs. În alte părţi, pentru petele de pe obraz, piept şi mâini, se punea o mână de hrean tăiat bucăţele într-o sticlă, se turna peste el un sfert de kg de oţet bun şi se lasa 5-6 zile, apoi se muia o cârpă de în cu care se ştergeau petele în fiecare seară.Turtă de hrean ras, mălai, mei, miere de faguri şi sare, toate puse pe piele de cal se puneau pe gât la gâlci. Contra gâlcilor se mânca hrean şi bea rachiu. La amigdalită, se rădea hreanul apoi se amesteca cu faină de grâu şi apă caldă făcându-se o pastă care se aplica la gât. Ceaiul din frunze îndulcit cu miere se lua contra răcelii. Contra durerilor de dinţi se lua hrean fiert cu vin. Pentru stomatita se lua o lingură de hrean, se punea într-un sfert de oca de rachiu, se lasa 24 ore, apoi se strecura şi se făcea gargara de 3 ori pe zi. La răceală grea cu fierbinţeală se înfăşura tot trupul bolnavului cu hrean ras cu aceasta se făceau şi legături la

durerile de picioare şi băi contra reumatismului. Se mai folosea în legături contra oricăror nevralgii. Unii îl amestecau cu faină de grâu şi miere făcând un aluat care se punea pe locul dureros. Tot pentru dureri - o turtă din faină de grâu cu hrean râs şi oţet. Se punea şi la şale pentru durerea de rinichi. Se mai lua pentru afecţiunile vezicii şi contra pietrelor la rinichi. Era un leac obişnuit contra bolilor de plămâni. Contra tusei se lua cu zahăr candel şi hrean râs.
Dulceaţă de hrean ori hrean râs amestecat cu miere şi pus într-o sticlă bine înfundată îngropată în pământ timp de 4 săptămâni se lua contra năduşelii şi tuberculozei. Hrean ras amestecat cu zahăr se dădea pentru durerile de inimă. Cu hrean ras se trata "boala mare şi boala rea" În prima zi se lua pe inima goală o lingură, în următoarea 2 , apoi 3 şi tot aşa până la 29 de linguri, când se începea număratul îndărăt, până la una. Se credea că astfel se curăţă creierii de sânge şi de apă care-i tulbură.

 

Preparare:
Se utilizează rădăcina şi mai puţin frunzele.
- Frunzele se pot folosi legându-le pe locurile dureroase aşa cum sunt sau după ce se strivesc puţin.
- Frunzele se pot aplica unse cu puţin ulei după ce se strivesc în diferite aplicaţii externe pentru rolul de calmarea durerilor.
- Rădăcina rasă, proaspătă, se va amesteca cu miere în aceiaşi cantitate şi se va lua câte o linguriţă de trei ori pe zi în cure de lungă durată în afecţiunile inimii, vaselor de sânge sau alte afecţiuni indicate.
- Cu radacina rasă, proaspătă, se poate face un sirop cu puţină apă şi zahăr. Se va lua câte o linguriţă de trei ori pe zi în anemii sau avitaminoze şi alte afecţiuni.
- Radacina rasă se va pune la uscat şi se va transforma apoi în praf care se va lua câte un vârf de cuţit de trei ori pe zi.
- Macerat 15-30 g la litru de apă. Se fierbe timp de 5 minute; se macerează timp de 12 ore. Se iau 2 ceşti pe zi între mese.
- Radacina rasă - 50 g cu 50 g de miere de albine se amestecă şi se va lua câte o linguriţă înaintea meselor.
- Sirop: se taie rădăcină de hrean în rondele; se aşează în straturi pe un tifon suspendat deasupra unei farfurii şi se acopere straturile cu zahăr. Lichidul siropos care se scurge va fi administrat în doze de 1-2 linguriţe pe zi.
- Se rade hrean proaspăt atât cât cuprinde o lingură şi se amestecă cu miere de salcâm până se obţine o pastă omogena. Apoi se consumă o lingură, treptat, în fiecare dimineaţă, înainte de masă până la terminarea dozei preparate zilnic. Cura nu trebuie să depăşească 30 zile. Este utilă în toate afecţiunile inimii sau pulmonare.
- La un litru de vin natural de struguri se vor rade 2-3 rădăcini mai mari de hrean (30-50 g) şi se vor ţine la temperatura camerei timp de 8 zile după care se vor strecura. Se va consuma câte o cantitate de 50 ml în fiecare dimineaţă.
- Din făină, în amestec cu hrean, se face o pastă care se aplică pe locurile în care există durere şi se va ţine în funcţie de toleranţă sau până la trecerea durerilor.
- Rădăcina rasă se va pune în alcool alimentar (1-5 alcool ) de 70°. Se va ţine timp de 15 zile agitând des, pentru a putea să se extragă principiile active din plantă. Se strecoară apoi şi se va consuma câte 10 picaturi-o linguriţă în funcţie de afecţiune.
- Rădăcina rasă o parte se va pune în 5 părţi de oţet alimentar din mere şi miere şi se va ţine timp de 10 zile după care se va strecura. Se poate folosi intern câte 10 picaturi-o linguriţă diluat în apă sau se poate folosi extern în dilutie 1\2 cu apă la spălaturi sau pansamente.
- Hreanul ras (rădăcină) se va pune pe o bucată de pânză şi apoi se aplică local în cazul durerilor sau cu scop revulsiv. Se va ţine în funcţie de toleranţa individuală.
- Pulpa de hrean este superioară muştarului; se aplică cataplasme în afecţiuni pulmonare, gută, algii reumatismale.
- Pulpa de hrean se mestecă în gură de mai multe ori pe zi pentru combaterea retracţiei gingiilor şi pentru întărirea dinţilor.
- Se va rade puţină rădăcină şi se va pune în alcool. Se astupă apoi bine. Se poate folosi şi o sticluţă mică, de la un medicament (20-30 ml). Se închide ermetic.
În cazul durerilor dentare se va destupa sticluţa, se astupă o nară rămânând liberă nara de partea în care este dintele dureros şi se va trage puţin aer din aceasta sticluţa. Aromele care se degajă vor face că în câteva secunde să treacă cea mai tare durere de masele.

Util mai ales în cazul copiilor sau femeilor gravide care nu pot lua calmante puternice.
Bineînţeles că procedeul se aplică numai până se va trata de către stomatolog afecţiunea, lucru care oricum trebuie făcut.