Denumire ştiinţifică: Artemisia abrotanum Fam. Leguminoase.

Denumiri populare:alimanca, focşor, lămâiţa, lemn domnesc, lemn dulce, lemnusor, pelin domnesc, rosmalin, tiprus.

Compoziţia chimică: conţine alcaloid toxic în cantitate mică, abrotina. Mai conţine: alfa şi beţe pinen, camfen, terpinol, triterpenoide, geraniol, limonen, alfa -felandren, fenoli, licviridina, borneol, ulei volatil , tanin, flavone, substanţe amare, purine, umbeliferona, scopolen glicirizina, un hormon estrogen de natură steroidica, rezine, zaharuri, manitol, substanţe minerale.

Proprietăţi:

afrodisiac feminin, antihelmitic, antiputrid, antiseptic urinar, antiulceros, antiluetic, antiinflamator, antispasmodic, analgezic, antimicrobian, antibacterian, tonic amar, stimulent gastric, insecticid, diaforetic, expectorant, slab diuretic, uşor expectorant prin fluidificarea secreţiei traheo-bronsice şi faringiene, uşor laxativa, estrogena, antiulceroasa, antidismenoreica, emenagog, nematocid. Favorizează reţinerea sodiului ceea ce duce la hipertensiune şi deci nu prea este indicat celor cu această afecţiune.

 

Se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiuni respiratorii, anemie, afrodiziac feminin, artrite, boli de stomac şi ficat, bronşita (fluidifica sputa), buze crăpate, calculoza renala şi biliara, cangrene, constipaţie, dereglări hormonale, dismenoree, dispepsie de fermentaţie, dureri de ochi, dureri de dinţi, dureri de picioare, dureri de piept, edeme, faringita, inapetenta, înţepături de insecte, malarie, menstruaţii dureroase, plăgi vechi sau ulcerate, traheita, tuse (fluidifica secreţiile), ulcer stomacal, uşurarea durerilor la naştere.
Atenţie! Nu se foloseşte de hipertensivi!

 

 

Mod de preparare şi administrare: se folosesc părţile subterane adică rizomii şi rădăcinile (Radix Liquiritiae) fie primăvara fie toamna.
Macerat la rece 2 linguriţe de plantă mărunţită se va pune în 250 ml apă şi se va lăsa timp de 8 ore după care se va strecura. Se pot consuma 2 căni pe zi chiar perioade lungi.
-Decoct- 2 linguriţe de plantă se va fierbe în 250 ml apă timp de 10 minute după care se va strecura. Se pot folosi 2 căni pe zi.
- Infuzia- în cazul în care se doreşte un concentrat mai slab se va pune 2 linguriţe de plantă în 250 ml apă clocotită. Se va acoperi pentru 10 minute după care se va strecura. Se pot folosi 2 căni pe zi şi din această infuzie.
În tradiţia populară: ramurile se fierbeau şi decoctul se ţinea în gură contra durerilor de dinţi. Cu frunzele uscate, pisate mărunt, amestecate cu ceară curata se făceau turtiţe contra durerilor de ochi. La cel perit se foloseau în mai multe feluri. Se uscau bine frunzele bine, se frecau în palmă până se făceau ca făina şi apoi se presărau la "cel perit". Se amestecă făina din frunze cu groscior dulce şi cu acesta se ungeau. Unii trăgeau faina din frunze pe nas, ca tutunul. Contra "plesnelor" la copiii mici, frunzele se pisau mărunt, în palmă, se cerneau cu o sită deasă, se amestecau cu miere şi apoi se ungea cu ea pe buze şi gingii. Se mai punea în scalda copiilor mici, ca să fie plăcuţi ca el. Ramurile se puneau în apă sau rachiu şi apoi se luau contra durerilor de stomac.
La copii mici se punea scoarţa pisată în laptele mamei şi aşa li se dă. Ceaiul din ramurile uscate se mai lua contra "năduşelii". Decoctul lor se folosea contra frigurilor. Se mai întrebuinţau la băi de picioare.
Fierte în vin, se puneau, cât se putea suferii de fierbinţi, la junghiuri. Fierte cu iarba creată şi rostopasca se luau contra durerilor la naşteri. Decoctul plantei se folosea contra tusei cronice.

Intră în compoziţia ceaiului antireumatic, laxativ nr2 şi pectoral.