Denumire ştiinţifică: Plantago lanceolata(îngustă), Plantago media(medie), Plantago major (lată), Fam. Plantaginaceae.

Denumiri populare: batlagina, iarba bubei, iarba de cale, iarba grasă, iarba mare, limba boului, limba mânzului, limba oii, mama pădurii, minciună, patlanjel, pătlagina.

Compoziţia chimică: de la toate aceste specii se întrebuinţează frunzele (Folium Plantaginis) aucumbina sau aucubozida cu structura furanică, mucilagii formate în mare parte din xiloză, acid poliuronic, pentozane, etc. Tanin, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substanţe proteice, carotenoizi, filochinonă, vitaminele: A, C, K, substanţe antibiotice, substanţe minerale. În seminţe se găsesc mucilagii şi un trizaharid (planteoza).

Proprietăţi: În tradiţia populară frunza era folosită obişnuit pentru răni, bube, umflături. La răni se punea şi zeama din frunze proaspete strivite. La umflături se făceau oblojeli cu frunzele opărite. Branca se trata cu abureli de pătlagina, după ce se făcea mai întâi cataplasme din frunze. Se mai punea în cataplasme şi bai calde la inflamaţiile articulare de natură reumatismala. Zeamă de pătlagina se dădea copiilor contra limbricilor şi oprirea udului. În Maramureş, la Mara, se spălau cu fiertura „când stătea sângele”. Ceaiul din frunze se lua contra tusei, tusei măgăreşti, răguşelii, năduşelii. În Vlasca se fierbea înăbuşit în vin alb şi se lua contra tuşei. Decoctul din rădăcini şi frunze se lua contra tuberculozei. În Teleorman, se culegeau frunzele, se fierbeau în lapte dulce, apoi se strecurau, laptele se dădea bolnavului fără zahăr, câte 3 ceşti pe zi, iar restul se puneau calde pe piept, făcându-se tratament de 6 săptămâni. La Nereju, pătlagina şi fereguţă se pisau şi se punea în ţuica, care se lua contra durerilor de stomac. În Muscel, rădăcină de pătlagina, rădăcină de osul iepurelui şi mentă se plămădeau în rachiu, din care se bea dimineaţa pe nemâncate, contra „boalei de rânză”. La Iaşi se vindea pe piaţa contra bolilor de ficat şi splina.

Acţiune farmaceutică: emolient, hemostatic, uşor astringent. Proprietăţile emoliente se datoresc mucilagiilor iar cele hemostatice vitaminei K. Este şi un bun antibiotic. Este de asemenea antipruginos, expectorant, antidiareic, cicatrizant datorită alantoidei, depurativ. Este bactericidă datorită aucubozidei.

Intră în compoziţia ceaiului antibronşitic nr 2.
Se poate folosi la următoarele afecţiuni: abcese, acnee, adenoida, afecţiuni vasculare, afte, amigdalită cronică, arteroscleroză, astm, blefarite, bronşită cronică, catar digestiv şi urinar, conjunctivită, constipaţie, diaree, eczeme, faringite, furuncule, gastrită hiperacidă, hemoragii, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială, infecţii bucale, inflamaţii, înţepături de insecte, iritaţii cutanate, laringite, leziuni eczematiforme, leziuni sângerânde, leziuni ulcerate, mâncărimi de piele, muşcături de şerpi, răni purulente, reumatism, stomatite, traheite, tuse, ulcer stomacal, ulcere şi ulceraţii, umflături, Zona Zoster.

 

Mod de preparare şi administrare:
Intern:
- Infuzie din 1-2 linguriţe de plantă care se va pune în 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 10 minute după care se strecoară. Se pot consuma 3-4 căni pe zi.
- O linguriţă de frunze uscate şi mărunţite se vor măcina cu râşniţa de cafea după care se ia în gură câte o linguriţă, se ţine 10 minute în gura după care se înghite. Este foarte eficient în hemoragii mai ales dar şi în celelalte afecţiuni de mai sus, inclusiv în afecţiunile gastrice când se indică să se ia de câte ori se simte un disconfort abdominal.
-Peste 50 g de frunze se va pune 500 ml apă clocotită. Se va lăsa acoperit timp de 10 minute după care se strecoară. Se mai poate adăugă în cazul în care nu există diabet miere polifloră, câtă cantitate de lichid există. Se va lua câte o linguriţă la tuse sau alte afecţiuni din cele de mai sus.
-Peste 50 g de praf de plantă se poate pune 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se va ţine apoi închis timp de 15 zile agitând des recipientul, după care se strecoară. Se va putea lua la afecţiunile de mai sus câte 10 picături sau chiar o linguriţă în diluţie cu apă.

Extern:
-În afară de cele care le-am menţionat şi care se pot folosi şi extern se va pune praf de plantă uscată pe afecţiuni sau se pot face diferite creme cu puţină ceară de albine şi ulei în care se va pune praf de plantă.