Propolisul

 

 

.

.Propolisul vine de la cuvintele grecești pro = pentru, polis = cetate și putea fi tradus liber ca un complex de substanțe destinat apărării cuibului, în special, în vederea iernării. Albinele îl recoltează de pe diferite plante (cireș, vișin, plop, brad, molid etc.) și îl transportă în cuib.

aripă propolizată

.Cu ajutorul propolisului albinele astupă crăpăturile stupilor și acoperă cadavrele dăunătorilor pe care îi răpun în interiorul stupului (melci, șoareci, șopârle, bondari) sau cadavrele albinelor moarte pe care nu le pot scoate în afara stupului.

. Colectarea propolisului de către albine

.Din observațiile făcute asupra modului cum strâng albinele propolisul s-a constatat că acestea adună propolisul de diferite culori (alb, galben, roșu, verde, brun etc.) și îl transportă ca și pe polen pe piciorușele posterioare. Limba nu este utilizată nici la colectarea și nici la aplicarea propolisului. Sursele naturale de propolis sunt împărțite în două grupe diferite:

  1. Prima grupă o constituie substanțele rășinoase, provenite în majoritate de pe mugurii de plante. Pentru recoltare albinele se folosesc de mandibule după ce cu antenele au descoperit particula cea mai potrivită de propolis. Pentru recoltare, albina, după ce a prins, cu ajutorul mandibulelor, particula de propolis, se trage înapoi, cu capul ridicat, până ce particula de propolis pe care a apucat-o se întinde în fir foarte subțire și se rupe. După aceea, cu picioarele manevrează particula de rășină și o depozitează în panerașele de polen. Operațiunea se repetă. La descărcarea propolisului în stup, albina respectivă este ajutată de alta care rupe cu mandibulele câte o bucățică din încărcătură și o depozitează. Aceasta operațiune are loc adesea chiar pe scândura de zbor. Recoltarea propolisului de către albine se face numai când temperatura aerului depășește 20°C,. deoarece la această temperatură materia vâscoasă este mai moale și poate fi colectată cu mai mare ușurință.
  2. A doua grupa de propolis o formează balsamul din polen eliberat (în timpul crăpării și digerării grăuncioarelor de polen de la plantele entomofile) din învelișul acestuia și care împins de valvulele proventriculului, se acumulează în gușă. Balsamul este întins de albine cu ajutorul limbii pe obiectele din imediata apropiere a puietului. în timpul prelucrării acestor rășini cu ajutorul mandi­bulelor mai intervine și secreția glandelor mandibulare ale albinelor lucrătoare, în timpul exprimării substanțelor rășinoase și a triturării balsamului de polen se amestecă și secreții ale glandelor faringiene.

.Tendința de propolizare a albinelor este un caracter de rasă sau ecotip și depinde chiar de însușirile individuale ale unor familii de albine. Trebuie menționat, de asemenea, că speciile Apis florea și Apis dorsata nu folosesc propolisul iar  unele rase din specia Apis mellifera ca Apis mellifera Lamarkii nu adună propolis.
.Recoltarea propolisului de către albine are și un caracter zonal. În zonele mai reci și păduroase înclinația de propolizare este mai pronunțată față de zona de câmpie. De asemenea, toamna și primăvara albinele propolizează mai mult decât în cursul verii. Albina româneasca, Apis mellifera carpatica, are o tendință moderată de propolizare comparativ cu rasele de albine cu tendințe mai pronunțate de propolizare cum sunt albina caucaziană (Apis mellifera caucasica), albina sahariană (Apis mellifera sahariensis), Apis mellifera anatolica, Apis mellifera scutelata și altele.

 

. Compoziția
.Propolisul este o substanță de culoare brun-deschisă cu nuanțe până la brun-închis și uneori cu reflexe verzui, puțin solubil în apa dar perfect solubil în eter și alcool.

propolis Punctul său de topire este de 60-70°C. La temperatura din interiorul stupului este maleabil, iar la temperatura mediului ambiant devine casant. În prezent are o largă aplicare în terapeutica medicală sub formă de extract alcoolic, unguent sau diferite alte preparate medicamentoase.
Propolisul brut, așa cum se recoltează în stup prin răzuire, conține în medie 30% ceară, restul fiind format din rășini, balsamuri, uleiuri esențiale, și destule impurități rămase de la albine, pentru că ele folosesc propolisul pentru a îmbălsăma imediat ceea ce nu pot să evacueze.

.Ceara este o componenta obligatorie a propolisului. Din propolis se extrag două tipuri de ceară comparativ cu ceara propriu-zisă, extrasă din același stup: ceara A (circa 17%) având similitudini cu ceara propriu-zisă și ceara B (circa 6%) net diferita, asemănătoare cu cerurile vegetale. Cele două ceruri se pot separa pe baza solubilității lor diferite, în alcool fierbinte concentrat și respectiv diluat.
.O astfel de compoziție indică o mare complexitate. Numai printre flavone, uleiuri esențiale etc. se găsesc zeci de substanțe cărora le vor trebui testate proprietățile biologice.

 

. Colectarea propolisului de la albine
.Producții sporite de propolis se pot realiza folosindu-se în acest scop unul din tipurile existente de colectoare de propolis. Pot fi folosite colectoare care conțin o plasă de material textil (propolisul se recoltează prin refrigerare și sfărmarea bucăților de propolis de pe plasă, propolisul devenind casant la rece) sau pur și simplu o bucată de linoleum, aproape cât dimensiunile părții de sus a stupului, polenul recoltându-se printr-o simplă răzuire cu dalta apicolă.
.În scopul măririi producției de polen, se pot lua următoarele măsuri:

  1. cu ocazia fiecărei intervenții care se face în cuibul familiilor de albine în special în perioada de primăvară și toamnă, se vor curăța cu atenție, prin răzuire,toate părțile și elementele din stup ce prezintă depuneri de propolis;
  2. se vor distanța ramele între ele, precum și scândurelele de podișor câte 2-4 mm, formându-se spații care, după umplerea lor de către albine cu propolis, vor fi curățate reținându-se propolisul rezultat;
  3. se înlocuiește podișorul cu o plasă din material plastic care după propolizare se va ridica în vederea recoltării, depozita la rece, apoi, cu o daltă, detașa propolisul;
  4. se poate folosi cu rezultate bune și colectorul de propolis format dintr-un grătar lamelat din tablă zincată, sită din material plastic și pânză colectoare care se plasează deasupra cuibului în locul podișorului;sita și pânza colectoare rămân în tot cursul anului în familia de albine. Grătarul lamelat se pune în luna aprilie o dată cu lărgirea cuibului și se ridică toamna în momentul pregătirii pentru iernare a familiilor de albine; În timpul sezonului apicol, ori de câte ori plasa din plastic este încărcată, pe majoritatea suprafeței cu propolis, se desface prin desprindere pânza colectoare de care aderă cea mai mare parte din propolis, reașezându-se în poziția inițială. Recoltarea propolisului de pe pânza colectoare se face o dată pe an după ce în prealabil a fost păstrată câteva zile la temperatură scăzută (congelator).

.În acest mod, anual, pot fi recoltate cantități însemnate de propolis, cu un grad mai mare de impurități (la răzuirea părților componente ale stupului) sau aproape liber de diferite impurități, aproape pur, prin folosirea colectoarelor.

 

. Analiza
.Nu există o metodă standard care să permită identificarea propolisului așa cum se identifică lăptișorul de matcă de exemplu. Dar s-a demonstrat că analiza polinică a propolisului este posibilă și că ea permite trasarea originii geografice a unei probe de câteva grame. Aceasta nu are nimic surprinzător pentru că se știe că propolisul cuprinde polen în cantitate apreciabilă și că el constituie un excelent mijloc de conservare.


. Preparare și conservare

.Propolisul brut obținut prin răzuire nu cere nici o preparare specială, dar se pot tria fragmentele și îndepărta deșeurile mari. Conservarea nu pune, nici o problemă deosebită.

propolis în pungăPropolisul se ambalează în pungi de plastic etanșe, pentru a se păstra astfel principiile active ale propolisului, așezate în lădițe de lemn căptușite cu hârtie. Pe fiecare lădiță, care conține propolis, se lipește o etichetă ce cuprinde numele și adresa producătorului, caracterizarea propolisului după sursa de proveniența, perioada de recoltare și  greutatea brută și netă.
.Propolisul fiind solubil în alcool etilic la rece, se pot ușor prepara soluții filtrabile. Ceara se elimină prin acțiunea frigului, căci ea este foarte puțin solubilă în alcool la temperatură scăzută.

 

Tinctura de propolis (în secțiunea de apiterapie) >


.Datorită proprietăților sale bactericide, tămăduitoare, propolisul a fost utilizat din cele mai vechi timpuri în medicina populară la vindecarea rănilor. De câțiva ani, sub influența cercetărilor făcute asupra constituanților propolisului de izolare și identificare a fracțiilor active, s-a constatat apariția, mai ales în țările din est, a unor preparate de tipul unguent, pastă, aerosol etc., utilizate pentru diferite afecțiuni mai ales cutanate sau ale căilor respiratorii. Pentru fabricarea medicamentelor propolisul se predă fabricilor sau farmaciilor interesate. Propolisul ce se achiziționează este de două feluri - propolis obișnuit provenit de la diferite plante sau propolis poligam și propolis uniplant sau monofit, recoltat de la o singura plantă. Propolisul trebuie să se prezinte ca o masă solidă, de culoare brun-cafenie, mai închisă sau deschisă, cenușiu-verzui, să fie de culoare omogenă sau cu aspect marmorat pe secțiuni, consistența lui să fie vâscoasă, lipicioasă, frământat în mână să lase urme, să aibă un miros plăcut, caracteristic de rășină iar referitor la puritate, să prezinte urme abia vizibile cu ochiul liber de impurități fine. Totodată, la predare, trebuie să conțină între 50-55 materii rășinoase și balsamuri, ceară cca. 30%, uleiuri eterice cca. 14% și polen cca.5%.

.Cercetarea propolisului duce, de la o zi la alta, la aplicații medicale importante. Dar pentru moment suntem încă obligați să recunoaștem că propolisul este un produs cu compoziție variabilă și că nu vom face progrese decisive decât continuând cercetările biochimice care au ca obiect cunoașterea mai îndeaproape a agenților cărora li se datorează certele proprietăți biologice constatate.

prima pagină api-manual produse apicole sus

 

propolis