.....Albina
melifică, care se mai numește și domestică aparține ordinului himenopterelor,
la rândul lui o subdiviziune a superordinului himenopteroidelor.
Himenopterele constituie un ordin foarte bogat în specii. Se cunosc
în prezent circa o sută de mii de specii, dar specialiștii cred
că există mult mai multe, căci inventarierea faunei a numeroase
regiuni ale globului este departe de a fi terminată.
.Caracterele
generale ale himenopterelor
.....Himenopterele prezintă următoarele
caractere generale :
metamorfoze
complete ;
metatorace
sudat la primul segment abdominal, care, redus la jumătatea superioară,
este separat de al doilea segment abdominal printr-o gâtuitură mai
mult sau mai puțin accentuată;
nervația
aripii delimitează în aripa anterioară maximum șaisprezece celule
închise;
tuburile
lui Malpighi, numeroase (de la zece la o sută).
Sunt de o mare importanță si alte caracteristici, mai puțin constante
;
două perechi de aripi membranoase cuplate prin cârlige (hamuli) ;
piese bucale pentru lins și mestecat;
dimorfism sexual evident ;
creier bine dezvoltat;
fenomene frecvente de partenogeneză.
Lucru evident, ordinul himenopterelor include, practic, toate insectele
sociale, cu excepția termitelor, care sunt izoptere. Ordinul cuprinde
de altfel foarte multe insecte care parazitează sau atacă alte insecte
și care prezintă o nemaipomenită complexitate a comportamentului de
prădare, de pontă sau de cuibărire. Sistemul lor nervos și organele
de simț sunt dezvoltate în mod deosebit. Ele constituie, printre insecte,
unul din grupurile cele mai evoluate.
.Principalele
grupe de himenoptere
.....Se disting printre himenopterele
cu abdomen pedunculat două mari grupe, a căror biologie este foarte
diferită. Aculeatele se caracterizează prin faptul că femelele au
ac, în timp ce femelele terebrantelor au un ovipozitor. Terebrantele
sunt toate parazite. Se poate da ca exemplu ihneumonidele. Aculeatele
au șapte supra-familii dintre care cele mai importante sunt Formicoidea
(furnicile) Vespoidea (viespile) și Apoidea
(albinele). Deci toate himenopterele sociale se numără printre acul
cate ; într-adevăr fie că este vorba de viespi, furnici sau albine,
se știe că toate au un ac veninos. In schimb caracterul social nu
este general, decât la furnici. Există viespi solitare precum și albine
solitare..
..... Trebuie să facem aici e precizare
importantă. Pentru zoologi termenii viespe si albină acoperă mari
ansambluri de specii, de genuri si de familii. Numai super-familia
Apoidea cuprinde șase familii, o sută treizeci de genuri și circa
douăsprezece mii de specii cunoscute. Printre aceste specii, prea
puține sunt sociale : aproape toate sunt solitare. Printre speciile
sociale ale familiei Apoidea nu se găsește numai albina noastră melifică
ci și bondarii (Bombus), care pentru zoologi sunt tot albine.